ANUNÈš IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Prescolarul - Diverse - #educatie #incapatanare #personalitatea copiilor
1.032 vizualizari
De ceva vreme ma lupt zilnic cu „Nu bau!” rostit raspicat ?i cât se poate de convingator de catre Tudor (în traducere libera – clasicul „Nu vreau!”, pe care la un moment dat orice copil îl încearca). Încerc înca sa gasesc calea potrivita pentru eliminarea benevola a lui „NU” din propozi?ia imperativa pe care Tudor o repeta cu atâta determinare, încât aproape ca ma dezarmeaza cu fiecare noua rostire.
„Nu bau!” se manifesta în toate formele sale de exprimare, de la verbal la nonverbal, mai ales la ora mesei sau a somnului ?i este înso?it de un botic simpatic, de o privire afectata, când nervoasa, când alintata, data peste cap ?i de doua ba?e mici încruci?ate, asortate perfect cu o încruntare de câteva minute care îmi stârne?te râsul. Întâi încerc sa îi explic logic ca trebuie sa papam sau sa dormim sau sa... Apoi încerc un fel de motivare care nu ?tiu daca e tocmai potrivita din punct de vedere educativ, dar oricum sistemul recompensa – pedeapsa nu este punctul meu forte, a?a ca nu îmi fac iluzii.. Uneori neuronii mei clacheaza ?i fie „Nu bau!” e pur ?i simplu ignorat ?i contracarat de un „Ba vrei!” ferm, fie este anihilat de un fel de ignorare construita... „Nu vrei, bine, atunci o sa pap / dorm singura...” ?i trec la fapte. Atunci încruntarea se transforma brusc în zâmbet ?mecheresc, încapa?ânarea într-un fel de curiozitate de genul care o fi rezistând mai mult oare... „Nu bau!” devine în cele din urma un „Bau si eu, mami!” alintat ?i rostit printre zâmbete ?trengare sau scâncete prefacute care îmi topesc orice urma de neuroni zdrobi?i.
A?adar, „Nu bau!” are ?i el leacul lui. Singura problema e ca totul e un amestec de capriciu, dragala?enie, fermitate oarecum for?ata ?i alte astfel de trairi intense cu care numai copiii au abilitatea sa jongleze. Uneori ma întreb cum de a aparut aceasta replica în vocabularul lui Tudor ?i de ce e atât de frecventa în ultima vreme... ?i ma mai întreb cum ar trebui sa procedez eu, ca parinte, pentru ca procesul evolu?iei sale sa fie unul firesc. Problema de studiat – Cum reac?ionam la „Nu-urile” copiilor no?tri?
Comentarii