Bloguri

Jurnal de sarcina

Cea mai frumoasa mamica

  • Sa te port în pântece, draga mea Emma, a fost (si înca este) o minune în sine care, contrar sentimentelor unor mame, m-a facut sa ma simt nu doar mândra de corpul meu tot mai rotund pe zi ce trece, ba chiar mai frumoasa decât de obicei. Iar acest moment a culminat cu cele doua sedinte foto de care am avut parte – prima, într-un studio, la 36 de saptamâni de sarcina, iar a doua în natura, doua saptamâni mai târziu.

     

    Catalina, fotografa de la Fresh Mint Studio, m-a ajutat, în timpul sedintei foto din studio, sa ma relaxez cu privire la corpul meu neacoperit de prea multa pânza care sa-i mascheze defectele. M-a ajutat sa-mi percep corpul cu blândete si cu împacare, surprinzând în acest timp imagini ale caror protagonista nu-mi închipuiam ca as putea fi. Mai târziu, am experimentat si acasa un pic aceasta joaca a formelor si a umbrelor.

     

    Dar cel mai mult mi-am dorit sa am o amintire a inocentei acestei perioade. Am ales aceleasi flori pe care le-am folosit si pentru coronita de la nunta, ilustrata în tabloul care ne vegheaza somnul în dormitor – trandafirasi fara spini si floarea miresei. Am ales rochita roz deoarece urmeaza sa am o fetita, si chiar daca mereu am fugit de aceasta culoare, cred ca este cazul sa-mi reconsider atitudinea, si cred ca si tu esti de acord cu asta, nu-i asa?

     

    Cercelusii cu unicorni pictati în toate culorile pastelate pe care le-a putut gasi draga mea Angela de la Shapes of Joy au întregit outfit-ul, facându-ma sa ma simt o mica printesa jucausa, în timp ce exersam în jurul florilor din parc pozitiile învatate de la Catalina, în studio ^^

     

    Am avut, de altfel, o sarcina foarte usoara, lina si fara dureri, sa te cresc în pântecele mele a fost cu adevarat o binecuvântare, nu o provocare. Tot ce-mi mai pot dori acum este sa vii la timp sa mi te cuibaresti, din pântece, în brate. Apoi, sa ne îmbracam amândoua în rochite roz, sa purtam coronite de flori si sa alergam fericite pe câmpiile înverzite ale vietii, asemenea unor zâne...


Comentarii

1 comentariu

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Impresii despre Geanta Bebelusului

    La doar o saptamana de la finalizarea celor 10 articole care imi dadeau dreptul de a solicita geanta bebelusului, iata ca am si primit-o. In poza se regasesc toate produsele pe care aceasta le contine...
  • Te simt. Te astept. Te iubesc

    Draga Emma Casiana,   Astazi s-au implinit 40 de saptamani - care sunt mai degraba 38 - de cand te-ai culcusit in burtica mea, de cand te port cu mine peste tot. De azi, numaratoarea nu mai est...
  • Zestrea handmade

    Draga mea Emma,   Ne vom cunoaste în curând si dincolo de culcusul cald si primitor (si un pic înghesuit) de care ai parte, dincolo de toate bataile de inima pe care le-ai asc...
  • Ne specializam

      Pe lânga literatura scrisa pe care am studiat-o în timpul sarcinii, am ales sa ”ne specializam” si prin câteva cursuri, majoritatea gratuite, dupa cum veti vedea....
  • Carti si alte lecturi

    Publicam fotografia de mai sus pe unul dintre grupurile de mamici pe care mi-am facut veacul sarcina aceasta în urma cu doar câteva luni. Sa zicem ca ma aflam cam pe la mijlocul acestei ca...

Din aceeasi categorie...

  • Ultimele analize

    Pe ultima sută de metri emoțiile sunt tot mai mari, curiozitatea e tot mai prezenta!Cum v-a decurge nașterea?Cum arată bebelușul meu scump și iubit?Voi face față tuturor provocărilor?Dar mai presus de...
  • Inca putin💐

    Pe ultima sută de metri!! Pregătim totu cu atâtea nerăbdare ptr marea întâlnire 💙🍀maine intram in 38 de saptamani..miercuri ne vom duce la spital va avea loc marea întâlnire 💐. Atatea emotii,vom avea ...
  • Vizita la doctor

    Astazi a fost o zi mult asteptata si plina de emotii. Astept ziua asta de o saptamana si cu multa nerabdare ca sa vad ce mai face bebe si cum stam cu evolutia de ultim moment. M-am trezit de diminea...
  • Momente pline de anxietate si emotii

    In fiecare dimineata in ultima vreme ma trezesc cu emotii si cu o usoara teama, stand si gandidu-ma daca “azi” poate veni bebe pe lume. Probabil ca toate viitoarele mamici stau cu emotia asta in perio...
  • Bebe puternic în burtică

    37 săptămâni și 4 zile .. timpul trece , săptămâna viitoare sunt programată pentru cezariană . Dar simt dureri apăsătoare! Simt cum bebe se apasă destul de tare în jos (fiind cu capul în jos), am cont...
  • 37 saptamani

    Iata ca am ajuns la 37 saptamani implinite. De acum, oricand s-ar naste, oficial este la termen, nu mai e considerat prematur. Se apropie tot mai mult marele moment, dar parca tot nu pare real, imi p...
  • O luna de iubire...de frate

    Au trecut doua saptamani de cand l-am dus pe Alex inapoi la Galati pentru ca a trebuit sa mearga cu tatal lui intr-o excursie la Iasi. Asta dupa ce a stat cu noi o luna. O luna in care m-am solicitat ...
  • Săptămâna 38

    Trebuie să recunosc că luna a noua nu este una chiar foarte ușoară. Trimestrul întâi a fost de început un trimestru plin de emoții. Trimestrul doi a fost cel mai frumos fiind deja obișnuită cu s...
  • Azi plecam acasa

    Buna, azi plecam acasă. I-au iesit analizele, are rh pozitiv, asa ca eu am primit vaccinul ptr rh meu negativ, analizele sunt bune, asteptam externarea si întâlnirea cu frățiorul mai mare. Eu in recup...
  • Nasterea

    Buna, dupa un travaliu de 8 h si, bebe a venit pe 18. 07 la 8:20 in aceasta lume. A fost un travaliu dureros insa am nascut fara calmante, fara epidurala, nimic, doar oxitocina. Din păcate m-am rupt i...