Numaratoarea inversa

Mai sunt, teoretic, doar doua saptamâni pâna la momentul magic, în care ne vom vedea fata în fata pentru prima data. Dar practic, eu înca nu constientizez. Ma uit în jurul meu, la mamele cu bebelusi nou-nascuti, si nici nu ma pot închipui cum, peste câteva zile, saptamâni, ma voi afla si eu în aceeasi ipostaza...

Si totusi... miscarile tale, din burtica, ma linistesc nespus de mult, chiar si atunci când te întinzi prea brusc, sau prea mult, si ma doare. Încerc sa-ti ghicesc formele, pipaind denivelarile pe care le faci cu ceea ce banuiesc eu a fi un fundulet si un piciorus. Chiar azi dimineata cred ca am pipait o talpita întreaga – îti place sa ma împingi cu ea mai ales în partea dreapta. Ma doare un pic, dar nu protestez – în schimb, ma copleseste un sentiment de nedescris închipuindu-mi cum îti sarut acea talpa mica.

Ti-am urmarit, în ultimele doua luni, sughiturile, rar cred ca am ratat vreunul – sughitai des, de cel putin 4-5 ori pe zi, pentru cel putin 10 minute de fiecare data. Iar când nu îti îndeplineai ”norma” ziua, recuperai noaptea. Da, te-am simtit de fiecare data (chiar daca nu eram deja treaza din cauza ca m-ai trimis din ce în ce mai des la toaleta). De vreo câteva zile, poate o saptamâna întreaga, însa, le-ai înlocuit cu sesiuni de exercitii de respirat – tot o miscare ritmica, dar mai accelerata si fara miscari bruste. Ma bucura exercitiile tale, de orice fel, desi parca începe sa mi se faca dor de sughitat...

Ma trezesc din ce în ce mai des mângâindu-te prin burtica, gândindu-ma ca abia astept sa te tin în aceeasi pozitie, dar la exterior – corpul tau micut întins pe burtica si pieptul meu, tu dormind cu gurita cascata, eu contemplându-te si îmbatându-ma cu mirosul tau de nou-nascut...

Uneori, trebuie sa recunosc ca ma cuprinde si un pic de teama, din cauza durerilor inevitabile care îti vor precede venirea pe lume. Dar gândurile si imaginile de mai sus, tu mica si firava si frumos mirositoare, cuprinzându-ma cu bratele tale minuscule într-o îmbratisare infinita, anuleaza orice ezitare. Oare e posibil sa-mi fie deja dor de tine, desi înca nu te-am vazut niciodata?

Trec zilele gonind, si totusi parca mai e o eternitate pâna la ziua în care ne vom cunoaste. N-as face altceva, decât sa te astept, sa te mângâi prin pântecele meu si sa mi te închipui ca pe cel mai frumos copil din lume... Altceva nici nu mai pot gândi, altceva nici nu mai pot visa noaptea, de alte griji nici nu mai sunt în stare... Din când în când, aparent fara motiv, ma invadeaza lacrimile, dar crede-ma – nu sunt decât lacrimi de nerabdare, de bucurie ca sosesti în viata noastra! Te asteptam cu drag, micuta noastra Emma Casiana!