Bloguri

Jurnal de sarcina

Picioare si mâini umflate

  • Am tot citit în ultimul timp despre femei care se confrunta cu problema picioarelor si mâinilor umflate. Până în prezent am avut o sarcina ușoară, ba chiar pot spune ca a fost cea mai frumoasa perioadă din viata mea. Dar de cateva zile au început să mi se umfle mainile si picioare foarte tare. Am 3 inele la mâini, doua dintre ele nu le mai pot scoate sub nicio forma(am încercat cu săpun, ulei, dimineața, la prânz si seara si nimic...😔), iar inelul de logodna abia reușesc să îl mai scot(noroc ca mi l-a luat soțul mai mare puțin 😁). Intenționez să merg la o bijuterie sa le tai, pentru ca nu le mai suport la mână, am mâncărime și chiar rană. Cat despre picioare, dimineața este cel mai greu, simt de parca as calca pe cuie 5 minute, apoi ma mai obișnuiesc. Mi s-a mărit piciorul cu o mărime si jumatate, a trebuit sa imi cumpăr încălțăminte noua si mai comodă. Am tot citit pe net remedii, dar nu a funcționat nimic pana acum. In fiecare seara imi face soțul masaj la tălpi cu uleiuri esențiale, am stat cu ele in apa cu sare, stau cu ele ridicate pe o perna si degeaba. Sper să nasc mai repede și să scap de aceasta problemă, să revin la mărimea de dinaintea sarcinii.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Picioare si mâini umflate

    Am tot citit în ultimul timp despre femei care se confrunta cu problema picioarelor si mâinilor umflate. Până în prezent am avut o sarcina ușoară, ba chiar pot spune ca a fost cea mai frumoasa perioad...
  • Cumpărături pentru bebe

    Majoritatea persoanelor din familie îmi spuneau ca nu este bine sa cumperi haine, lucruri pentru bebe înainte de nastere.,dar eu una nu cred in astfel de mituri. Așa că începând cu luna a 5 a m-am apu...
  • Nopți nedormite în timpul sarcinii

    Dacă în primul trimestu simteam nevoia de a dormi foarte mult, dar nu puteam, deoarece eram la serviciu, in trimestrul doi aș fi vrut să dorm, dar bebe nu mă mai lasa. Adormeam foarte tarziu si atunci...
  • Numele bebelusei, cea mai grea alegere

    De când am aflat că vom avea o fetiță, îl tot "stresam" pe soțul meu în legătură cu numele, dar el nu era prea preocupat de acest subiect. De multe ori imi zicea ca este prea devreme sa ne gândim la a...
  • Arsurile în timpul sarcinii

    Auzisem despre arsuri în timpul sarcinii de la multe prietene care se plângeau. Îmi spuseseră diferite variante de a scăpa de arsuri, de exemplu laptele sau biscuiții. Pot spune ca sunt o norocoasă, p...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...