Bloguri

Jurnal de sarcina

Family and baby

  • După ce am aflat despre apariția unui nou membru în familie, a venit vremea să ne anunțăm și familiile. Cu părinții iubitului meu a fost destul de simplu, imediat i-am dat vestea soacrei. Reacția a fost una la care mă așteptam, a fost neutră, nici încântată, dar nici deranjată. Mai greu a fost cu familia mea. Primul căruia i-am zis despre bebe a fost verisorul meu de 7 ani care ma bătea la cap de luni bune sa îi fac o "sora". A fost cel mai încântat. Au trecut aproape 4 luni și încă nu îndrăzneam să le spun părinților mei, mama aflând și o veste proastă privind starea de sănătate, ceea ce a făcut mai greu anunțul. Vlad, verisorul meu, ne-a ușurat munca, dându-ne de gol în fața mamei mele. Îi tot spunea despre existența "surorii" lui mamei, iar într-o zi i-a aratat o poză de la ecografii. Eram în drum spre București când m-a sunat mami, zicând: "când aveai de gând sa îmi spui ca ești gravida? CÂND NĂȘTEAI? După discuția la telefon cu ea, le - a spus vestea și celorlați membrii ai familiei.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Picioare si mâini umflate

    Am tot citit în ultimul timp despre femei care se confrunta cu problema picioarelor si mâinilor umflate. Până în prezent am avut o sarcina ușoară, ba chiar pot spune ca a fost cea mai frumoasa perioad...
  • Cumpărături pentru bebe

    Majoritatea persoanelor din familie îmi spuneau ca nu este bine sa cumperi haine, lucruri pentru bebe înainte de nastere.,dar eu una nu cred in astfel de mituri. Așa că începând cu luna a 5 a m-am apu...
  • Nopți nedormite în timpul sarcinii

    Dacă în primul trimestu simteam nevoia de a dormi foarte mult, dar nu puteam, deoarece eram la serviciu, in trimestrul doi aș fi vrut să dorm, dar bebe nu mă mai lasa. Adormeam foarte tarziu si atunci...
  • Numele bebelusei, cea mai grea alegere

    De când am aflat că vom avea o fetiță, îl tot "stresam" pe soțul meu în legătură cu numele, dar el nu era prea preocupat de acest subiect. De multe ori imi zicea ca este prea devreme sa ne gândim la a...
  • Arsurile în timpul sarcinii

    Auzisem despre arsuri în timpul sarcinii de la multe prietene care se plângeau. Îmi spuseseră diferite variante de a scăpa de arsuri, de exemplu laptele sau biscuiții. Pot spune ca sunt o norocoasă, p...

Din aceeasi categorie...

  • Bunici sustinatori

    Bunicii materni sunt cei care ne sustin cel mai mult in toate situatille, uneori am impresia ca nici nu m-am mutat de la ei atat de mult timp petrecem impreuna. Fetita pur si simplu ii adora, daca ei ...
  • Familia afla despre bebe

    Odată ce familia a aflat despre venirea lui bebe toți s-au mobilizat și se pregătesc intens de venirea lui Lușu. Duminica, am primit pachet de la mama soacra, ea nu este alături de noi fizic, fiind pl...
  • Am dat vestea cea mare familiei!

    Fiind o sarcina dorita și o minune de la Dumnezeu, îmi era și frica sa spun familiei pana nu simțeam ca totul o sa fie bine, mai ales având si hematomul lângă sacul gestational. La cea de-a treia eco...
  • Familia afla despre bebe

    De mult ma gândeam ca atunci când voi rămâne însărcinată îmi voi anunta familia într-un mare stil, petrecere, sau mici cadouri, bodiuri sau papucei sau mai știu eu ce metoda exista. M-am gândit la mu...
  • Cum au aflat bunicii despre bebe 2

    Am ales să le spunem bunicilor și mătușii despre bebe 2 în ziua de Crăciun. Noi am aflat pe 21 Decembrie despre sarcină și eram puțin sceptici dacă să dăm vestea atât de repede dar am cons...
  • Anunțarea rudelor

    Deoarece am aflat in luna decembrie ca sunt însărcinată, iar primul control l-am avut abia in data de 18, am decis împreună cu soțul meu sa anunțăm părinții si o parte din frați abia de Crăciun. Ușor ...
  • Cum am spus apropiaților marea veste

    Înainte să fac testul mi-am propus că dacă va ieși pozitiv o să fac un video cu fiecare reacție în parte. Zis și făcut. După ce am văzut că testul este pozitiv, am fost mai întâi la soțul meu și i ...
  • Sarcina

    Cum am anunțat soțul de sarcină . Poate sunt mai creativă sau mai "hodinită" cum îmi zice soțul 😁 într o dimineață ducâbdu-ma la munca am trecut pe la farmacie si am luat un test de sarcina, chiar da...
  • Parintii afla ca vor fi bunici

    Imi amintesc ca a fost atat de multa emotie atunci cand am aflat ca vom avea un copil incat abia am asteptat sa le dam vestea parintilor. nu am facut asta imediat dupa ce testul a fost pozitiv, ci am ...
  • Cum au aflat ai nostri de bebe

    Împreună cu soțul am hotărât sa le spunem alor noștri de bebe în vacanța de Crăciun. La ai lui a fost mai simplu deoarece am vrut să le spunem în timp ce serveam masa de Crăciun, dar n-am mai apucat p...