-
Ma chinui de ceva timp sa imi fac "curaj" sa scriu aici. Nu m-am simtit prea inspirata sau relaxata ca sa scriu alaturi de voi, viitoarele super mamici, fericirea mea!
Am o relatie de 1 si jumatate cu barbatul care ma face cea mai fericita! Ne-am cunoscut la o petrecere, am iesit amandoi si dupa ne-am mutat impreuna. Am simtit de la inceput ca vreau ca el sa fie tatal copilasilor mei.
Prin septembrie anul trecut ne-am propus sa facem un bebe. Am mers si am facut amandoi analizele necesare, au iesit bune, asa ca am avut unda verde. Mi s-a intamplat de 2 ori sa am o dereglare hormonala, sperand ca este o sarcina. Am facut testele, dar ieseau negativ, ceea ce pentru mine era ca o lovitura puternica in suflet. Ma intrebam a doua oara de ce nu se intampla? Poate nu meritam acum, poate nu suntem facuti acum sa devenim parinti.
In octombrie am inceput sa ma simt rau, aveam si o perioada de stres, nu mai lucram, eram suparata... Am ajuns sa nu mai pot manca pentru ca vomam, slabisem foarte mult si cand sunam la salvare nu mai era nevoie sa le dau adresa. Dupa 2 saptamani de urgente, m-am internat la infectioase, bineinteles ca mi-au facut mai mult rau. Dupa am discutat cu anumiti medici si mi-au spus ca e colon iritabil si ca e in faza de acutizare dar e pe fond nervos. Am inceput sa fac atacuri de panica din cauza fricii si a simptomelor groaznice. Am inceput psihoterapia, m-a ajutat foarte mult sa depasesc acele crize si frici, sa ma cunosc mai mult pe mine, sa ma relaxez si sa nu mai vad totul atat de negru si impotriva mea si sa las totul sa mearga de la sine.
Am renuntat la ideea de a face un bebe, in primul rand pentru ca eram foarte slabita si nu eram in stare sa fac asta. Iubitul m-a sustinut si m-a ajutat sa trec peste toate, impreuna cu mama bineinteles. Au trecut 6 luni de atunci, si abia acum o luna am putut spune ca sunt vindecata pe plan psihic si fizic, dupa un regim foarte drastic si multe simptome deranjante printre care si o depresie.
Mi-au venit probleme la sf lui decembrie, iar in ianuarie pauza. Am spus ca e o dereglare din nou, mai ales dupa perioada care o avusesem. Au inceput sanii sa creasca foarte mult si sa fie tensionati. Iubitul mi-a spus in februarie sa fac un test. Am refuzat sa-l fac pentru a nu avea din nou o deziluzie. Eram convinsa ca nu e sarcina. Mama spunea deja ca sunt insarcinata. Pe 23 februarie am spus ca nu mai rezist, am mers la farmacie cand m-am trezit, fara sa urinez, si am luat un test de sarcina.
Eram singura acasa, al meu era la munca. M-am dus in baie si am facut testul. L-am pus pe marginea cazii, am inceput sa ma spal pe maini, pe dinti, pe fata, intre timp cronometrul mergea pe telefon iar inima mea parca statea. Au trecut 6 minute si am tras usor, prima liniuta era foarte putin conturata cu roz si am spus ca e clar, e dereglare iar. Surpriza, am tras pana la capat si a doua liniuta s-a dovedit a fi aproape grena inchis.
Cateva secunde am ramas blocata, deodata inima a inceput sa-mi bata tare, lacrimile s-au combinat cu un zambet sonor si toate gandurile au inceput sa se amestece. Mi-am dat cu apa pe fata, m-am imbracat dar nu tin minte cum si am fugit la mama sa-i dau vestea cea mare.
I-am spus ca va fi bunicuta si au lasat-o putin genunchii. A fost un soc cu toate ca se astepta.
Si uite asa, intr-o zi cu cateva raze de soare ce se chinuiau sa bata mohorata ploaie, am aflat ca in mine creste cea mai pretioasa fericire care o pot avea, fericirea mea!
Am scris cam mult, dar am vrut sa incep cu inceputul, pentru a vedea bebe cand va creste cum a ajuns pe lume. Va pup si va doresc sarcina usoara, zambete multe si bebelusi sanatosi!
Comentarii