Bloguri

Jurnal de sarcina

Răceala în primul trimestru

  • Eram mutată în București din provincie de câteva luni, nu cunoșteam multe locuri, încă îmi era teamă să mă avânt în trafic, eram emoționată și puțin speriată. După primul control de sarcină, a doua zi mai precis, a debutat o răceală strașnică. Nu știam ce să fac, abia mă înscrisesem la medicul de familie care era la 50 min distanță de locuința, indiferent de mijlocul de transport, iar doamnei doctor ginecolog nu îi luasem contactul. Inițial am sunat la Regina Maria în call center-ul în care puteam discuta cu un medic. Din păcate nu am reușit să dau de un medic de adulți, ci doar de unul de copii. Mi-a fost recomandat paracetamol simplu, însă părea ca nu își face efectul. Stăteam în pat, îmi curgea nasul teribil, mă durea gâtul extrem de rău, la fel și capul, pe lângă asta, apăruseră deja și grețurile trimestrului 1. Am avut noroc însă ca nu am făcut febră. Am reușit să iau legătura cu medicul de familie, însă soluția oferită a fost să merg la cabinet să mă consulte. Am fost conștientă ca nu rezist pe drumul de o oră și 40 minute (dus-întors) în aceeași zi și am decis să mai aștept. După ce mi-am revenit puțin, în următoarele zile, am fost la consult și m-am pus pe picioare cu oscillococcinum, paracetamol, tantum verde și quixx. Din fericire, bebele nu a avut de suferit deloc din cauza acestui episod, dar am stat cu o frica si un stres incredibile.

     


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Al treilea trimestru

    Al treilea trimestru a debutat treptat si pot spune ca nu l-am resimtit atat de greu pe cat ma asteptam sa il resimt. Poate a fost si din cauza nelinistii pe care mi-au creat-o doctorii referitoare la...
  • Ce lucruri să îi cumpăr bebelinei?

    La inceputul sarcinii pot spune ca m-a luat valul si mi-am dorit sa ii iau bebelinei toate lucrurile pe care le vedeam pe internet, pe Instagram si pe Tiktok la celelalte mamici, in special la cele di...
  • Unde o să nasc?

    Unde e mai bine sa nasc? Aceasta intrebare a avut pentru mult timp raspunsul: ,,nu stiu”. In momentul in care m-am mutat in orasul natal am stiut clar ca am doua posibiliatati: Spitalul de stat sau o ...
  • A treia morfologie

    Am asteptat cu nerabdare sa imi vad din nou fetitia la morfologie si sa ma asigur ca totul este in regula. Stiam inca de la prima morfologie de artera ombilicala unica si de faptul ca odata cu aceasta...
  • Honeymoon phase

      Auzisem o gramada de povesti referitoare la trimestrul al doilea si la cum se simte acesta. Totusi, mi-a fost greu sa cred ca voi trece prin acel ,,honeymoon phase” despre care celelalte...

Din aceeasi categorie...

  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...
  • Lipsa pofta de mancare

    In trimestrul 2 am observat ca nu mai am pofte, nici de limonada, nici de mancare ceva anume, dulciurile nu mai sunt prietenele mele, parca as putea sa traiesc cu aer…rar cand am o foame mai puternica...