Bloguri

Jurnal de sarcina

Când speranța moare ultima

  • Bună tuturor! Eu sunt Daniela și mă bucur enorm că pot să împărtășesc cu voi experiența pe care am crezut că nu o voi trăi niciodată. Ei bine, da, așa cum am spus mai sus, am crezut că nu voi avea șansa să fiu mămică și chiar începusem să mă obișnuiesc cu acest gând, după 4 ani de încercări și rezultate negative, 4 ani de dezamăgire lunară la fiecare apariție a ciclului menstrual, plâns și demoralizare. În toți acești 4 ani parcă toate persoanele apropiate și dragi mie ne-au dat rând pe rând vestea că vor deveni părinți; lucru care de fel m-a bucurat enorm însă parcă de fiecare dată un ochi îmi râdea și unul îmi plângea. A trecut timpul, ne-am maturizat și ne-am obișnuit cu gândul. Mereu când mă întreba cineva dacă noi nu facem copii, drept sistem de apărare contra viitoarelor explicații, spuneam "nu ne dorim" deși în sufletul meu era alt răspuns, altă poveste. Anul 2022 urma să fie anul în care avea loc nunta noastră (motiv pentru care apropiații ne spuneau că până nu ajungem în fața altarului să ne jurăm iubire în fața lui Dumnezeu, oricât am încerca, nu va apărea un copil - lucru care m-a deranjat teribil știind doar noi cât am încercat și cât de mult ne-am dorit). A avut loc și nunta, a trecut stresul, concediul binemeritat și luna de miere și înapoi la rutina zilnică: job-acasă-job-acasă. De acolo și până la momentul în care am crezut în minuni au trecut fix (și nu exagerez) fix 4 luni. Duminică dimineața, după o săptămână grea și aglomerată, îmi amintesc să verific când urma să apară acea perioadă a lunii ca să îmi pot organiza următoarea săptămână și BOOM! întârziere 3 zile. Să fie, să nu fie, mi-a fost enorm de greu să aștept și pe loc am fugit după teste de sarcină care au ieșit pozitive, am simțit asta, parcă cineva îmi influența în subconștient faptul că sunt însărcinată deși nu avusesem nici un simptom. Doamne, chiar exiști? Chiar ai ascultat rugămințile noastre timp de atâția ani? Da, minunile există iar noi o așteptăm pe a noastră! Nu încetați să sperați, să vă rugați și să credeți în minuni indiferent de părerea celor din jur, de rezultatele analizelor sau de ce vă spun medicii💜 #bebeminune

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ecografii

    Hei burtici și mămici! A sosit momentul mult așteptat pentru morfologia trimestrului 2 iar odată cu ea și ecografia 3D care, sunt sigură că e foarte așteptată de fiecare viitoare mămică, să vadă fața...
  • Am ales numele copilului

    Hei, burtici! Voi cum stați cu simptomele date de sarcină? Nu vreau să cobesc dar până acum nu am avut nimic, nici grețuri, nici stări de vomă, nici pofte... Pot spune că mă bucur de asta și de faptu...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Eh, acum că în sfârșit sunt sigură că în pântecul meu este un băiețel nimic nu mi-a mai stat în cale să încep cumpărăturile pentru bebe și camera lui. Doamne cât am așteptat momentul ăsta!!! Și nu, nu...
  • Am aflat sexul copilului

    Mereu auzit în jurul meu, toate viitoarele mămici înainte să afle sexul bebelușului că ele simt și sunt sigure de sexul bebelușului. Greu de crezut, le spuneam că se lasă influențate de dorința din s...
  • Am auzit bataile inimii lui bebe

    Pentru că am aflat de sarcină destul de timpuriu, am auzit bătăile inimii bebelușului abia la al 3-lea control la ginecolog. Chiar dacă am fost la o clinică privată soțul meu nu a avut voie să intre ș...

Din aceeasi categorie...

  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...