De când mă știu am fost o personă stresată, de absolut orice. Acum însă, paracă toate s-au adunat....Primul mare ,,șoc” a fost când am aflat că de o lună eu aveam contractul suspendat fără să fiu anunțată (cel mai urât lucru pe care mi l-a putut face angajatorul). De aici fuga la șomaj, bani cheltuiți, uși închise, soțul care conducea repede (de era să facem accident) doar să ajungem la șomaj mai repede ca să aflăm că e închis, drumuri și iar drumuri (din cauza unei femei rele care a vrut să facă rău, deși ea mai putea sta în ccc o lună cât să îmi înceteze contractul de drept). Banii pe șomaj nici nu m-au bucurat, că i-am cheltuit de mult pe drumuri. Stres că nu aveam să primesc banii pentru că nu locuiam la adresa din buletin (ci la adresa părinților).
Apoi vine stresul cu examenele să îmi aleg un post. Cu un rezultat bun, ajung la un job la 80 de km depărtare de casă (că doar acel post a mai rămas). Îl iau de nevoie, știind că e o ocazie unică în viață. Drumul până acolo m-a stresat enorm. Tot a fost nevoie de merg acolo de vreo 2 ori până să intru în concediu de maternitate, prin păduri, dealuri, fără semnal, într-un capăt de județ.
Stresul de a mă muta cu soțul, doar noi doi. Până acum am locuit cu părinții mei, la 40 km de cel mai apropiat oraș. Dispute apar mereu, fiind generații diferite, mentalități diferite, eu care eram mediator și tot așa...Sora mea care s-a căsătorit și o văd foarte rar, mutându-se și ea.
Stresul unui nou început, casă nouă, rutine noi, vecini noi, schimbat medicul de familie, numai oameni noi.
Știu că toate situațiile, tot plânsul....îl afectează pe bebe, de aceea încerc pe cât posibil să mă stresez mai puțin, pentru ea, să fie bine, să nu fie o stresată ca mama ei.
Comentarii