Bloguri

Jurnal de sarcina

Am născut de ziua băiatului cel mare.

  • Ajunsă la maternitatea din Piatra Neamț, așteptam să se scurgă orele și să văd ce se întâmplă. Eram într-un mod supărată, dezamăgită, speriată și ma gândeam la copilul de acasa care mă aștepta...astăzi împlinea 2 ani 😕 iar eu nu eram lângă el. Eram singura acolo ,sotul era la munca și l-am anunțat de pe ambulanță că m-au transferat în alt oraș. Acolo nu am fost tratată de personal asa cum as fi vrut . Dar am încercat să mă focalizez pe emoțiile și durerile mele. M-ai venea moașa la 2 ore să vadă cum sunt.. ziua s-a scurs iar spre seară am început să am dureri de travaliu. Toate asistentele erau ocupate, s-au întâlnit între schimburi. Iar cele noi au venit cu cafea ,seminte si înghețată si ss auzea cum vorbeau într-un colț care și cum sa mănânce. Eu ma simteam si mai rau ,durerile erau si mai intense. Cam dupa 30 de minute a venit moașa sa vada cum sunt. Am zis ca am dureri de travaliu și o sa nasc. A venit cu replica " ia hai pe masă sa vedem ce dureri ai". A realizat ca am dilatie 10 cand m-a verificat. A anunțat doctorita ca am dilatatie maxima și să vină. A fost acolo dar nu m-a ajutat cu nimic. Mi-a fost pusă o perfuzie și oxigen și am început să împing cu toate ca nu îmi venea. După multe încercări am fost epuzita și am auzit cum se strica la doctorita ca nu pot naște. Nu s-a prezentat nici atunci spunând că trebuie sa pot. Atunci am fost udata cu apă pe față și s-a țipat la mine sa împing ca moare copilul. Cu ultima forță am împins și am strâns cu mâna de acea bară de am rămas cu degetul amorțit 2 luni. Am reusit sa nasc , săracul avea si cordonul dupa gât și nici nu m-a ajuta la naștere. A venit în sfârșit si doctorita să mă coase. Mi-am văzut copilul dus pe sus direct in incubator. Nu l-am auzit plângând, abia l-am zarit. Am stat în sala de nașteri cred ca 2 ore până a venit dr neonatolog cu o veste foarte rea. M-a informat că prematurul meu de 2.450g nu se acomodează la incubatorul lor și îi este frică sa-l țină în această noapte. In aceasta seara trebuia transportat la maternitatea din Iași.....

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta Bebelușului

    Multumesc din suflet acestei comunități care se gândește cu adevărat la noi mămicile. Am primit geanta bebelușului și am fost foarte încântată, atât eu cât și Isac. Am folosit deja câteva produse. To...
  • Am ajuns acasă la noi.

    După călătoria de 2 ore pe care am parcurs-o de la Iași până la Târgu Neamț, am ajuns în final acasă la noi. Timotei baiatul cel mare ne-a întâmpinat cu dor. Însă s-a cam supărat când a văzut că un a...
  • Im sfârșit plecam acasa.

    Am intrat in săptămâna 3 de cand suntem la Iași și ultima. În continuare ne chinuiam cu câteva grame zi ,sa le adunam mai repede să plecăm. Simteam ca ne învârteam mereu în cerc . Parca ma întorceam ...
  • Bebe a scazut brusc 100g.

    Aveam deja 2 săptămâni de când eram la Iași si încă nu stiam când voi pleca si ce va fi. În fiecare marți se făcea băița la bebeluși si apoi se cântăreau dezbrăcati. Ne așteptau pe noi in principiu c...
  • Depresie adâncă.

    Timpul se scurgea foarte greu aici. Am ajuns chiar și la depresie din cauza situației. Laptele se împuțina pe zi ce trece. Nu puteam sa mănânc mai nimic ,ce puteam face era sa plâng si sa ma consolez...

Din aceeasi categorie...

  • Soricel nerabdator

    Soricelul nerabdator a pornit travaliul astazi, isr in seara asta a si dosit sa ne lumineze viata🤗
  • Mi s-a rupt apa!

    Stand în spital pentru niste sângerări și în așteptarea lui bebe, azi dimineață am avut marea surpriză să mi se rupă apa. A fost exact acea experiență că în filme ,fara contracții dar cu balta între p...
  • Al treilea trimestru

    Al treilea trimestru a debutat treptat si pot spune ca nu l-am resimtit atat de greu pe cat ma asteptam sa il resimt. Poate a fost si din cauza nelinistii pe care mi-au creat-o doctorii referitoare la...
  • Bebelina a sosit

    Și ne-am căsătorit. Bebe se naște în familie. Cred că aștepta acest moment, pentru că ne-am căsătorit sâmbătă, și duminică de zori am și pornit spre spital. Cred că sâmbătă am fost cam agitată, dar eu...
  • Am intrat in travaliu

    Totul a inceput in data de 23/05, mie imi era frica ca sotul pleca in Bucuresti cu munca si sa nu nasc fix atunci ca sa poate fi si el acolo ptr nastere. Pe 23-24 mai am avut dureri groaznice de spate...
  • Inceperea travaliului

    40 de săptămâni si 6 zile astăzi. Mi s-a rupt apa ,am ajuns la spital ,au inceput si durerile dar nu foarte dese. Emotiile au inceput si ele sa ma copleșească. Nu credeam vreodată ca se poate întâmpla...
  • Experiența mea cu nașterea la un spital de stat

    39 de săptămâni. Joi am avut controlul la ginecolog, am avut tensiune mare așa ca mi-a spus să iau dopegyt de 2 ori pe zi ca să îmi scadă și ca bebele îi mai mic cu 2 săptămâni decât trebuie, și ca da...
  • Marea intalnire

    Cu mari emotii îmi aduc aminte acea zi. Data de 2 Ianuarie e o zi importantă pentru noi, ziua in care a venit pe lume minunea noastră. Eram programata sa merg pentru monitorizare, dar ea S a gândit sa...
  • Inducerea nașterii

    Buna seara , cititori! Datorită faptului că nu m-am putut loga pe cont , las acum cate cuvinte , gânduri, și totodată retraiesc si eu clipele 💙 Pe data de 14 decembrie am mers la maternitate pent...
  • Pregătiri pentru ziua cea mare

    Noaptea de duminică, 29 octombrie a fost una odihnitoare. Am reușit să dorm foarte bine cu doar 3 pauze de mers la toaletă. Luni, 30 octombrie m- am trezit dornică să nasc, dar puțin fără speranțe c...