Bloguri

Jurnal de sarcina

Burtică micuță!

  • Nu văd diferențe prea mari între burtica de 14 săptămâni și cea de 22 săptămâni, cu excepția părului crescut excesiv la nivelul burții. Multe persoane mă întreabă dacă chiar sunt însărcinată. 🤔 Am început să iau în greutate, să-mi revină poftă de mâncare și să mă pot spăla din nou pe dinți. Cu siguranță și din cauza suplimentelor alimentare pe care le iau de ceva timp, respectiv Femosun și Aleract. Mișcările băiețelului meu sunt din ce în ce mai pronunțate, însă nu ezită să mă sperie cu fiecare ocazie care i se ivește. De circa 2 săptămâni de zile simt o durere sub burtă pe care nu o pot explica, un fel de presiune care se amplifică la efort sau mers. Bineînțeles că la o zi după morfologie, am sângerat din nou. I-am scris doctoriței mele, însă nu a răspuns și astfel am ajuns iarăși la spital unde medicul de gardă a dat dovadă de o neglijență crasă. A spus că nu mă poate interna deoarece nu trecuse 48 ore de la externare. Nici nu voiam să mai stau internată, dar aveam nevoie de o confirmare că bebe este bine. Efectiv mi-a băgat degetul în vagin în timp ce mă aflam pe masa de consultații, fără ecograf, fără nimic. O injecție cu No Spa și un Indometacin și poți pleca acasă! 🤦‍♀️Nici cât am fost internată nu s-a luat în calcul orice variantă, inclusiv cea de infecții. Mi s-a recoltat doar secreție și la externare nu mi s-a comunicat rezultatul. Întrucât am suspiciuni despre o posibilă infecție, am făcut o urocultură și aștept cu nerăbdare concluziile analizei. Între timp sper din tot sufletul să nu mai sângerez! 🙏 Îmi doresc ca acea durere să fie doar din cauza faptului că burtă este joasă și bebe apasă pe uter! 🙏🙏🙏🙏Sarcină ușoară tuturor!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Vești bune!

    Bună seara! Deși am primit geanta bebelușului de mai mult timp, din cauza serviciului nu prea am mai avut timp de stat pe telefon. Mulțumesc echipei pentru gestul frumos! În pachet am regăsit produse ...
  • Burtică micuță!

    Nu văd diferențe prea mari între burtica de 14 săptămâni și cea de 22 săptămâni, cu excepția părului crescut excesiv la nivelul burții. Multe persoane mă întreabă dacă chiar sunt însărcinată. 🤔 Am înc...
  • Morfologia de trimestrul II

    De la ultimul control, totul părea că merge bine până într-o zi când am mers la baie după serviciu și am văzut proteslipul plin de sânge și chilotul puțin pătat. Din nou am avut un șoc, mai ales că nu...
  • La mijlocul sarcinii!

    Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns la jumătate de drum. Timpul a trecut relativ repede, cu bune și cu rele. Burtica încă nu a crescut foarte mult și nu simt foarte des mișcările bebelușului, motiv...
  • Primele mișcări!

    La 16 săptămâni și 6 zile am simțit niște zvâcniri destul de puternice în zona buricului despre care am presupus că sunt mișcările lui bebe, însă după asta nu am mai simțit nimic până în săptămâna 19 ...

Din aceeasi categorie...

  • Morfologia de trimestrul 2

    Astazi , 21.12.2023 am mers impreuna cu sotul si Eva la morfologia de trimestrul 2. Pentru ca la Eva erau restrictii Covid ,sotul nu a putut fi prezent in cabinet la morfologie. Acum insa , am mers...
  • Kinetoterapie

    Datorita faptului că durerea de picior este e zilnica, am decis sa merg la un kinetoterapeut si sa vad ce pot face macar ptr a menține durerea la o intensitate cat mai joasa... Problema e ca datorită...
  • Am avut nevoie de pesar

    Cand am mers la morfologia de trimestrul 2, deja eram mai fericita pentru ca nu mai avusesem dureri si credeam ca este totul bine. Mi-a facut morfologia, bebe era dezvoltat normal si la sfarsit mi-a s...
  • Sarcina 22 saptamani

    Buna mamici! Am facut morfologia este fetita ❤️❤️❤️Vine a doua minune a nostra ❤️🩷vom avea 2 fetite. Ea este perfect samatoasa si foarte agitata, nu a reusit doamna doctor sa ii faca nicio poza se ...
  • Sapt 22

    Sapt 22 de sarcina. Azi, 28.11.2023 am fost la morfologia de trim 2. Azaleea cântărește aproximativ 480g si totul este bine, este foarte energica, mișcă continuu si din fericire, deja este cu ca...
  • sfarsit de luna a 5a

    A venit si saptamana 22. Acum 2 zile am fost la doctor la control. A trecut totul atat de repede si simt ca am vazut-o atat de putin. Dar a fost destul sa ma ia cu frica. Stiind ca la varsta asta copi...
  • Trecut de jumătatea drumului cu morfologia la bifată

    Bună Cezărica! A trecut ceva timp de când ai făcut 22s, dar vreau să retrăiesc momentul și acestea suntem noi două. Da, așa sper ca și noi două să avem timp una pentru alta separat de timpul cu sora ...
  • 22 săptămâni

    Uite asa, a venit și saptamana 22, am trecut, sa zicem de perioada de jumătate a sarcinii. Încet,încet începem sa simțim și sa ne bucuram ca bebe e în burtica, și totul e spre bine. Bebe își face simț...
  • Morfologia de trimestru 2

    În sfârșit a venit momentul pentru morfologia de trimestru 2! Am fost așa de nerăbdătoare încât am numărat zilele și orele până azi-dimineață și, deși programarea era la ...
  • Am răcit

    Cred că am răcit :(. Mă doare în gât și simt că am un nod acolo care îmi face gâtul uscat în permanență. Din cauza asta, am o senzație de vomă non stop și pastilele de g&...