Primul jurnal de burtica - primul mesaj

Buna dragul meu sau... draga mea.

Incep prin a-ti spune ca este primul mesaj pe care ti-l scriu si sunt foarte emotionata. Desi stiu ca tu esti deocamdata in burtica si nu ma auzi pentru ca esti micut/ micuta, bataile inimii mele s-au intetit si parca imi sare din piept . Tu esti PISHCOTZEL. Asa te alintam eu si tati. Nu stim inca daca esti baietel sau fetita insa stim sigur ca te iubim nespus de mult si abia asteptam sa te cunoastem. Si eu si tati iti multumim ca ne-ai ales sa-ti fim parinti si iti promitem ca ne vom da toata silinta sa te facem fericit, sa avem grija de tine, sa fii mandru sau mandra de noi. Trebuie sa iti recunosc ca noi, bunicii si verisorii tai ne dorim sa fii o printesa dar inainte de toate ne dorim sa avem un pishcotzel sanatos si voinic. Asa ca printesico sau printisorule, indiferent ce vei fi, abia asteptam sa te cunoastem!

Uof, Doamne, nu ma gandeam ca pot sa am asa emotii cand scriu un mesaj.... Nu ma asteptam la asta :).

PISHCOTZEL, ti-a spus prima data finutza ta Aristica. Ea ma suna sa ma intrebe cum ma simt si cand ne-am luat ramas bun la telefon mi-a spus :"ai grija de pishcotzel!". Mi-a placut atat de mult incat m-am hotarat ca asa te voi alinta pana cand iti vom pune un nume.

In continuare, iti voi povesti cum am aflat ca vei aparea in vietile noastre.

Banuiam ca sunt insarcinata insa imi doream atat de tare incat tot amanam sa imi iau test ca nu cumva sa se infirme acest lucru. Era ca un fel de superstitie si vroiam sa rezist pana Luni, cand oricum aveam programare la ginecolog. Pana la urma, nu am mai rezistat asa ca am inventat ca ma doare spatele si ca am nevoie la farmacie sa imi cumpar ceva pentru dureri. Eram la Voineasa, o comuna cu o singura farmacie. Din pacate nu aveau (nici macar nu auzise de teste de sarcina, sarmanii oameni) asa ca m-am intors resemnata la pensiunea unde eram cazati impreuna cu finii tai, Aristica si Sorin. In seara aceea am mancat pizza si am dat-o inapoi la bobocei. Era primul semn real din ultimele zile. A doua zi am fost pe partie insa am schiat incet deoarece deja presimteam ca esti acolo, in burtica, si imi era teama sa nu iti fac rau. Cu toate astea, am cazut de vreo 3-4 ori. Weekendul a trecut si Duminica ne-am intors acasa. Sub acelasi pretext de dureri lombare, i-am spus lui tati sa opreasca la farmacie. Am intrat singura si am cumparat un test de sarcina plus o alifie de spate (trebuia sa mentin minciunica).

Ca si majoritatea mamicilor, imediat cum am ajuns acasa, mi-am facut testul.. A iesit din prima pozitiv, cele 2 liniute se vedeau extraordinar de bine. Eram singura in casa deoarece il pacalisem pe tati sa se duca pana la magazin, sa pot ramane sa fac testul linistita. M-am gandit ca daca nu iese pozitiv, nu ar fi avut rost sa il amagim pe tati, nu? Tati a coborat, eu am intrat in baie si .... "you're pregnant" imi arata testul. M-am emotionat. Altadata imi inchipuiam ca atunci cand voi afla ca sunt insarcinata cu siguranta imi vor da lacrimile de bucurie. Nu s-a intamplat asa, insa emotia din suflet a fost de nedescris. M-am uitat in oglinda, mi-am spus : "Andreea, esti cu adevarat insarcinata", am zambit si am ascuns testul in sertar sa nu il vada tati deoarece putea sa vina in orice clipa. In seara aceea abia am reusit sa dorm... Imi faceam planuri cum sa il anunt pe Edy, vroiam sa ii fac o surpriza de proportii insa pentru asta trebuia sa ma astept cateva zile ori eu nu mai aveam rabdare nici macar pana a 2 a zi. Eram aproape sa ii dezvalui chiar in acea seara din cauza emotiei. Totusi, am adormit repede datorita efortului fizic depus din ultimele zile. 

A doua zi, la serviciu, nu am reusit sa ma concentrez deloc! Numaram orele pana la programare, imi tot spuneam: "mai sunt 5 ore, mai sunt 4, mai sunt 3.." Cand am ajuns la cabinet, in sala de asteptare inima imi batea sa imi sara din piept, cele cateva minute pe care le-am asteptat mi s-au parut ore. Am intrat. I-am explicat doamnei doctor situatia, i-am spus ca mi-am facut testul dar ca am fost si sa schiez si imi este teama sa nu se fi intamplat ceva deoarece am cazut de cateva ori. M-a linistit spunandu-mi ca nu este nicio problema. A pornit echograful si atunci te-am vazut! Erai cat un ghemotoc. Aveai 1.2 cm, si 97 batai/ minut! Cand ti-am auzit primele batai ale inimioarei a fost una dintre cele mai puternice emotii pe care le simtisem pana atunci. Doamna doctor mi-a confirmat ca esti pozitionat bine, in interiorul uterului, sacul vitelin era la locul lui si gata. Urma cu adevarat sa devin mamica. 

Am iesit din cabinet ametita de fericire. Trebuia sa ma gandesc serios la un plan sa ii spunem lui tati insa povestioara asta o lasam pe maine ....