Ganduri negative la inceput de sarcina

Am programat prima vizita la medic. Aveam emotii. Mai trecusera starea de rau si in sfarsit incepeam sa ma simt mai bine. Dar m-am speriat putin. Inca nu simteam copilul, depasisem momentele de greata..chiar credeam ca s-a intamplat ceva rau. Am visat de cateva ori ca s-a intamplat ceva rau. Imi si amintesc perfect o noapte in care m-am trezit panicata, am inceput sa plang, iar iubitul meu nu intelegea ce se intampla cu mine. Doar dupa ce a reusit sa ma calmeze, am reusit sa-i spun in mare ce visasem. A fost prima si singura data cand am experimentat o asemenea trezire. Am fost daramata cateva zile. Incercam sa nu intru in panica si sa vad partea buna; mai era putin si mergeam la medic pentru a afla mai multe. De cele mai multe ori aveam in cap ideea ca ma voi duce la medic si voi afla partea urata a lucrurilor, fix ce nu voiam si de ce imi era cel mai frica. Stiu ca din pacate, numarul sarcinilor pierdute este destul de crescut; asta ma speria si mai tare. Pe cat incercam sa privesc partea buna, tot ma afundam in ganduri negative.
In noaptea de dinaintea controlului, tin minte ca nu am dormit deloc. Ajunsesem si tarziu de la munca, imi era frica sa nu intarziu; iar emotiile nu ma lasau sa adorm. Nu mai aveam ganduri negative. Ziceai ca au disparut cu totul. Ca nimic rau nu se mai putea intampla. Simteam ca merg la doctor pentru a-mi confirma ca totul este in regula si ca doar m-am bagat eu in zona gandurile negative.
Ajunsa in fata cabinetului, asteptam sa fiu strigata. De fiecare data cand se auzea vocea asistentei, eram ochii si urechi la ea. Speram sa ma strige cat mai repede. Fiind emotiva de cand ma stiu, simteam cum tot corpul imi tremura. Ma simteam deja ametita, dar incercam sa ma hidratez si sa ma linistesc.
S-a auzit numele meu. M-am ridicat repede, am intrat in cabinet, am facut cunostiinta cu doamna doctor. Eram linistita, daca te luai dupa expresia fetei mele. Insa, la cum ma simteam in interior, eram cea mai agitata persoana pe care o putea intalni cineva. Am incercat sa urmez indrumarile doamnei doctor si sa fac totul cum imi spune. Incercam sa ma focusez doar pe vocea ei, astfel ma linisteam, macar putin.
Am iesit din cabinet toata un zambet. Am aflat ca totul este bine, fix asa cum trebuie. I-am auzit si bataile inimii. Ma simteam perfect. Copilul meu era bine. Au aflat si cei apropriati ca totul este in regula. Am avut si confimarea cand au venit rezultatele analizelor ca atat eu, cat si bebelusul, suntem bine. Este un moment atat de special: sa afli ca totul este bine. Mai ales cand ai temeri si ganduri ce nu iti dau pace si iti sugereaza altceva. A fost o eliberare, atat pentru mine, cat si pentru cei dragi care stiau ca ma confrunt cu astfel de temeri.
De atunci, nici ca nu am mai avut problema asta. Se rezolvase. Acum, aveam alta preocupare: "este fetita sau baietel?". Toata lumea cand afla despre sarcina, intreba acelasi lucru. Dupa ce le spuneam ca e prea devreme ca sa stim, incepea "batalia". Erau multe persoane in echipa albastra, insa mai multi ziceau ca ei se incadreaza in echipa roz. O singura persoana s-a abtinut: iubitul meu. Mereu cand era intrebat "Ce vrei sa fie?" sau "Ce crezi ca este?", raspunsul lui era acelasi. "Sanatos". Eu, pe cealalta parte, aveam cate un vis. Ba ca erau doua gemene. Spuneam ca e imposibil, ne spunea doctorul daca era vorba despre gemeni. Ba ca era baietel. Nu era nimic sigur, asta-i clar. Incercam sa ne gandim la nume. Sa vedem ce ne place, ce credem ca s-ar potrivi. Atat pentru fata, cat si pentru baiat. La fata, aveam mai multe variante, dar ni se pareau ca nu se potrivesc. La baiat, nu reuseam sa gasim nici macar o singura varianta care sa fie trecuta la "posibile nume". De cele mai multe ori, ne gandeam la nume, seara.. inainte de somn. Sa va mai spun ca si atunci cand ne placea ceva, le uitam pana dimineata? Am spus ca o sa le notez fix cand le spunem. Dar, de atunci nici ca am mai avut idei. Ne-am propus ca o sa ne gandim la nume, dupa ce aflam ce este. Macar sa ne gandim la un singur gen, nu la ambele.
Eram de groaza la capitolul asta. Dar daca tot m-am lungit cu povestitul pana am ajuns la capitolul acesta. Spuneti-mi in comentarii si experienta voastra legata de nume. Ati stiut din prima ce nume sa alegeti? Ati asteptat pana ati aflat sexul copilului? Le aveati pregatite de dinainte? Spuneti-mi, va rog, ca macar le-ati notat undeva sau le-ati tinut minte, nu ca noi :)))