-
În urma deciziei de a rămâne pentru a naște a urmat internarea cu multe emoții. Doamna dr., prietena mea, a fost la tot pasul cu mine, de la completarea hârtiilor, test covid, clisma pana la lăsarea hainelor la garderobă și urcarea pe patul "de așteptare" din salonul de nașteri. A mai urmat un control, unde mi-au fost decolate (dezlipite) membranele, apoi o branulă care mi-a mâncat zilele(m-a durut tot antebrațul timp de 2 săptămâni după) pusă de moasa de serviciu și câteva injecții. La o oră după s-a rupt apa natural și am început sa simt cu adevărat contracțiile, nu doar simplele dureri ușoare menstruale. Ele se agravau cu fiecare minut trecut, ma duceam des la baie, ma miscam, împingeam pe wc, respiram, începeam să ma transform la față, "transfigurată" eram, după spusele prietenei mele. A zis "Începe să îmi fie frică de tine"... Îmi imaginam cât de grav puteam să arăt.. Au venit mai mulți doctori care m-au verificat, dar cel mai crunt a fost doctorul de gardă din acea dimineață, un bărbat, care mi-a scos apa, nu mi-a spus ce îmi face, m-a panicat și am început sa tremur cu un tremurat care avea sa se oprească abia la câteva ore după naștere. Ma zvarcoleam de durere, îmi mutam capul stânga- dreapta, le trimiteam poze alor mei și soțului, dar ei nu puteau sa vadă ce simt eu de fapt... Continuarea a fost cel mai minunat lucru ce avea sa mi se întâmple... Eliberarea prin naștere!
Comentarii