Bloguri

Jurnal de sarcina

Emoțiile nunții și testul pozitiv

  • Odiseea sarcinii a început in data de 9 Octombrie 2021, cu o zi inainte de cununia religioasă și petrecerea aferentă. Era a doua luna când încercam sa rămân gravida, menstruația întârziase 5 zile, dar am pus totul pe seama emoțiilor avute cu ocazia nunții. Având o discuție cu mama despre asta, cumva ideea ca as putea fi gravida m-a făcut sa simt ca am “fluturi in stomac” (exact ca atunci când te îndrăgostești), asa ca împreuna cu soțul am mers la farmacie și am cumpărat un test de sarcina. Cu o zi inainte de nunta, intr-o frumoasa dimineața de sâmbătă, cele doua liniuțe care au apărut imediat pe testul de sarcina, ne-au făcut pe mine si soțul meu sa ne simțim extrem de fericiti dar in același timp si emoționați. In ziua nunții, doar eu, soțul meu și mama ( care fusese prima care intuise ca sunt gravida) am știut de mica bucurie din pântecul meu, urmând ca la doua zile sa mergem și la ginecolog, unde am primit confirmarea unei sarcini de 5 săptămâni și atunci am anunțat si restul familiei. Prin urmare, micuțul nostru bebelus a fost alături de noi in ziua nunții noastre, chiar dacă atunci era de mărimea unei gărgărițe.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Aflarea vestii

    se pare că a sosit dinnou momentul acela magic când am aflat că așteptăm încă un copil, când cel mic avea doar un an și patru luni. În primul moment, timorarea ne-a cuprins, gândurile noastre zbuciuma...
  • Test pozitiv

    Dupa multe incercari,dezamagiri si fel si fel de ganduri negre….surprize surprize, apare si mult asteptatul bebe 2. Ne-am dorit foarte mult inca un bebe, desi va fi o diferenta de vreo 4 ani in...
  • Sunt pregatita pentru o noua sarcina

    Inca de cand avea baietelul 1 an si jumatate ma gandeam sa incercam sa mai il facem si pe bebe 2, ca sa pot intra dintr-un concediu in altul. Cu el incepuse sa fie mult mai usor pentru ca ne intelegea...
  • Doua liniute pe testul de sarcina

    Dragi burtici si mamici, Eu fac parte din categoria gravidelor care n-au avut nevoie de un test de sarcina pentru a-si da seama ca sunt insarcinate. Auzisem povesti cum ca ,,o mama simte'', insa n-am...
  • Testul pozitiv

     Încep și eu a scrie aici despre noua etapa din viata mea. Eu sunt Ionela și am 31 ani, iubesc copiii și m-am bucurat foarte tare când am văzut testul pozitiv! Toată lumea mi-a spus c...
  • Cel mai frumos cadou

    Acum mai bine de doi ani, am discutat despre a avea un copil. Au urmat doi ani in care am tot incercat, au tot venit pe lume bebelusi in jurul nostru, numai al nostru intarzia. Am zis sa ne pastram ca...
  • Cum a inceput totul

    Mi-am dorit atat de mult sa fiu mama. Mereu am vrut sa am 3 copii. Nu 1, nu 2. 3. Si ii voiam pana in 30 ani. Dar nu a fost sa fie asa. Gandul de a fi o mama batrana ma sperie teribil. Diferenta de...
  • Lupta mea s-a incheiat cu o victorie

    Nu puteam incepe jurnalul sarcinii mele fara a povesti un episod care m-a marcat enorm - lupta cu infertilitatea. Cand auzeam de cupluri care se confrunta cu aceasta problema ma gandeam ca sigur gres...
  • E timpul pentru bebe nr. 2

    Încă de când bebe nr. 1 a făcut un an, ne gândeam tot mai serios la următorul copil. Ne doream și eu și soțul încă un copil, dar parcă nu aveam încă curajul necesar. Ne-am dorit ca totul să fie bine, ...
  • Conceperea bebelusului

    As dori sa incep prin a povesti ceea ce gandeam despre sarcina… Aveam 2 ani de relatie cu actualul sot, inca de la inceput am visat sa avem un bebelus insa niciodata nu ne pusesem pe treaba. in urma u...