Bloguri

Jurnal de sarcina

Primul test pozitiv

  • După ce ne-am întors din luna de miere, am hotărât cu soțul meu ca este timpul sa ne apucam de treaba😂 Am renunțat la anticoncepționale, am fost la control la medic sa ma asigur ca toate sunt ok, mi-a fost prescris acid folic și am început. Nu ne așteptăm niciunul ca după doar o luna minunea sa se întâmple și sa rămân însărcinată.  La doar o zi de la întârzierea menstruației, având în casa un test de sarcina și făcând mișto cu soțul meu am decis ca să îl fac.  Pana s-au scurs minutele am continuat sa stau cu el în bucătărie sa facem de mâncare și sa glumim, neștiind ce ne așteaptă. El este cel care a văzut prima data testul, rezultatul fiind un soc pentru mine, care am insistat sa ma duc la farmacie sa îmi mai cumpăr 2 teste diferite sa fiu sigura. Am așteptat încă 1 zi sa îl fac pe primul și încă una pentru al doilea, bineînțeles ambele foarte pozitive, liniuta s-a întunecat din ce în ce mai tare. Am fost cea mai bucuroasa, dar în același măsură stresata pentru ce avea sa urmeze


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta de maternitate

    În săptămâna 35 am simțit ca este momentul sa ma apuc de pregătirea bagajului pt maternitate. Am născut la Baia Mare și de pe la prietene am primit o lista cu cele necesare. O sa le enumăr...
  • Cumpărături bebe

    Pentru bebe nu am făcut eu prea multe cumpărături, deoarece am avut o familie și prieteni foarte entuziasmați care au vrut sa cumpere de toate pentru bebelușul nostru. Am primit de la un prieten căruc...
  • Gender reveal

    De când ma știu mi-am dorit o fetita. Soțul meu și-a dorit orice, important era sa fie sănătos. Părinții mei, ei având 2 fete și-au dorit un băiețel, deci toată familia era divizata î...
  • Lichid amniotic prea putin

    Cam pe la jumătatea sarcinii, deja începeam sa fiu mai relaxata, burtica creștea și eu ma simțeam mai energică, la un control de rutina medicul mi-a spus ca i se pare ca nu as avea suficient lic...
  • Prima consultație

    Prima vizita la medic a fost la puțin timp de la testul de sarcina pozitiv, pe la aproape 5 săptămâni de sarcina, după cum îmi zicea aplicația.  În ziua consultației eram foarte...

Din aceeasi categorie...

  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...