Habiba este o mama musulmana originara din Maroco cu 4 copii pe care si-i creste singura si fara ajutorul statului, doar din munca ei pe care si-o face cu mult profesionalism si dedicatie. Habiba a emigrat cu foarte multi ani in urma intr-o tara in vestul europei pentru ca asa cum cere traditia musulmana a trebuit sa se casatoreasca cu un barbat pe care i l-a ales familia.
De atunci si pana acum s-au intamplat multe in viata ei, intre timp a divortat, a invatat si limba tarii de adoptie, s-a integrat intr-o societate pana nu de mult toleranta, si care, asa cum recunoaste si ea, i-a oferit multe sanse fara sa i se ceara sa renunte la valorile ei culturale si religie.
Fire vesela si joviala, intr-o zi, cand parea prea tacuta si abatuta pentru felul ei de-a fi, mi-a marturisit ca ii este teama pentru viata baietilor ei, carora le-a ascuns pasapoartele dupa ce aflase ca unul dintre ei ar vrea sa plece in Siria si sa se alature gruparii isis.
De atunci Habiba traieste in teama si sufera mult pentru ca nu asa si-a crescut copiii, religia ei indeamna la respect, iubire, pace si incearca din rasputeri sa-si faca baiatul sa renunte la ideile extremiste. Mohamed, baiatul ei cel mic, este un adolescent inteligent dar confuz din cauza unei identitati inca nedefinite, motiv pentru care se lasa influentat de predicile tinute de imani in moschee.
Povestea Habibei reprezinta drama a zeci de mame musulmane care plang noaptea pe ascuns si se gandesc cu groaza ca poate fiii lor vor fi urmatoarele victime cazute intr-un razboi stupid dus in numele unei religii care nu este a lor si nu le reprezinta.
De cateva zile Habiba nu mai zambeste, este din nou tacuta si abatuta, si nici nu mai indrazneste sa poarte valul negru in jurul capului pentru ca ii este teama de oamenii de pe strada.
Nici nu mai are puterea sa se apare pentru ca nimeni nu o mai crede …