22 raspunsuri la acest subiect

[Oana_B]

[hia]Duna si bine ai venit printre noi. Dupa cate am mai citit si eu pe ici pe colo, numai cu ajutorul unui psiholog poti sa rezolvi ceea ce te framanta. El te va ajuta sa iti amintesti si sa vindeci traumele, de fapt, aceasta "uitare" este ca un fel de raspuns psihologic la anumite evenimente traumatizante. Probabil ca parintii vostri nu si-au pus problema de a discuta cu voi despre sexualitate si tu si fratii tai ati fost victime ale acestor intrebari fara raspuns. Este foarte bine ca ai inceput sa iti amintesti anumite lucruri, ma gandesc ca faptul ca esti mamica a readus la lumina franturi din acele evenimente nefericite, dar un psiholog te poate ajuta sa reconstitui intregul si sa vindeci ranile. Care este relatia cu fratii tai? Ei dau semne ca ii tulbura ceva? Dar relatia voastra cu parintii? Oana_B

[DUNA]

Multumesc pentru raspunsuri si pentru urarile de bun venit. Relatiile de familie sunt bune. Probabil fiecare in parte ne stradim sa uitam si sa ne privim ca frati. Consider ca toata tarasenia asta a fost pur si simplu o greseala de a nu cunoaste si a nu fi educat. Nu judec pe nimeni. Parintii mei au fost buni cu noi toti si ne-au crescut asa cum au stiut ei. Am avut o prioada de rebeliune cand as fi vrut sa tip in gura mare dar tot ce-am facut a fost sa ma confesez prietenei mele si sa bat ceva apropouri in prezenta fratelui mai mare dar singurul care sa prins a fost el. De fapt pe el am putina ciuda pentru ultimul "atac" cand era constient de ceea ce face. Apoi am fost foarte dezamagita de prietena mea care devine amanta fratelui meu (intre timp el sa casatorit)si spune pe ici pe colo ce mi s-a intamplat. Fac fata situatiei si neg totul punand pe seama faptului ca ea ar fi foarte invidioasa si geloasa (nu-i departe de adevar) si a inventat toate aceste nascociri. Ce repercursiuni au avut aceste intamplari pana acum in viata mea? Cred ca mi-a diminuat increderea in mine si m-a facut sa fac niste pasi gresiti. Pana sa implinesc 30 de ani nu stiam ce vreau de la viata. Sunt la a treia casatorie pe care am facut-o cu zic eu multa intelepciune si nicidecum ca asa m-i se dicta situatia cum a fost in prima casnicie cand parintii m-au tocat la cap sa ma marit ca altfel raman "fata batrana" aveam 21 de ani si a doua casatorie a fost ca m-i sa parut mie ca persoana respectiva este buna dar din pacate mi-a demonstrat ca pur si simplu este un pervers sexual incercand odata sa ma convinga sa devin un star porno. Cand am descoperit la ce se uita el pe internet am zis "gata" si am divortat. Acum sunt fericita , sunt impacata cu mine insumi. I-am iertat pe toti si imi iubesc familia. Iar cel mai important lucru este ca acum, si eu am familia mea. Ma simt implinita si simt ca lucrurile au intrat pe un drum normal. De ce am postat acest mesaj? Pentru ca niciodata (exceptie facand confensarea catre "prietena" mea) nu am vorbit sau scris despre ce m-i sa intamplat daor din cand in cand ma mai gandeam uneori cum de a fost posibil.Am vrut sa vad daca ies la suprafata sentimente de manie, repulsie sau altele nestiute. Constat ca sunt destul de calma si privesc lucrurile cu detasare. Un al motiv ar fi sa atrag atentia mamicilor si taticilor ca sub masca inocentii se ascund multe secrete. Sa fie foarte atenti la copii lor si sa le vorbeasca ca sa inteleaga ce l-i se intampla. Sa fie foarte atenti la cei din jurul lor. Dezvoltarea sexualitatii incepe foarte devreme si ma refer la cea inconstienta cand copilul nu stie de ce simte cea ce simte. Ce regret este ca din viata mea lipseste acea parte a adolescentii cand o fata face dragoste pentru prima data . Deflorarea va fi un lucru necunoscut pentru mine. Dar acum sunt mamica si viata alaturi de sotul si copii mei este superba. Stiu ca sunt iubita nu numai datorita faptului ca sunt extraordinar de frumoasa(scuze ca nu sunt modesta) ci si personalitatii mele. Alaturi de ingerasii mei am invatat din nou sa rad. Am invatat sa las problemele deoparte si sa ma bucur de viata. Scuze daca sunt incoerenta dar totusi un pic de emotie si sfiala inca mai am cand vorbesc despre aceste probleme. Multumesc pentru raspunsuri si atentie. Astept pareri si dezbateri asupra acestui caz. Nu vreau sa fiu menajata vreau sa aud opinii sincere. Eventual daca acest forum are membri care sunt doctori, psihiatri ... etc... as vrea sa aud opiniile lor. De ce ar trebui sa consult un psihiatru? Crede-ti ca mai este necesar acum cand eu cred ca am reusit sa depasesc aceasta perioada? Cum a-ti privi o persoana care a-ti sti ca a trecut prin asa ceva? Ce impact credeti ca va avea asupra familiei mele (ma refer la sot si copii)daca ar afla ce m-i sa intamplat?

[Grace]

Felicitari esti o persoana puternica!!! Eu nu ti-am spus sa mergi la psiholog mergind pe ideea ca daca ai o personalitate puternica si tu o ai, poti cu puterea mintii sa uiti, sa ierti, sa decelezi ce-ti face bine si ce nu din toate punctele de vedere, si nu ai nevoie de ajutor de specialitate cind orice raspuns se gaseste in noi insine, rezolvarea tuturor problemelor sau nu neaparat probleme se gaseste in fiecare din noi atita doar ca trebuie sa fii constient de acest lucru. In ce priveste impactul asupra familiei tale, daca o sa le spui aceasta poveste teribila eu cred ca, poate, sotul tau ar intelege daca este un om deosebit, dar asupra copiilor tau impactul va fi devastator, ii va marca pe viata iar relatiile cu familia ta vor fi iremediabil distruse. Cel mai bine ar fi sa pastrezi acest secret doar pt. tine daca nu vrei sa-ti clatini barca. Numai bine iti doresc! O concluzie este locul in care te-ai plictisit sa mai gindesti...

[danielac]

Si eu cred ca esti foarte curajoasa si destul de puternica!
Prin ce ai trecut tu... cred ca multi dadeau chix!
Sa fii fericita alaturi de familia ta si sa ai grija de ai tai copilasi!

Dana si Diana-Maria http://www.desprecop...id=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecop...ckname=danielac

[descintec]

Draga Duna, eu as imparti cumva pe capitole toate intimplarile despre care ai vorbit, desi este un fir care le leaga : atitudinea gresita si stupida pe care multi parinti iubitori si generosi o au fata de sexualitate in general, dar mai ales fata de aspectul asta in dezvoltarea copiilor lor. Ceea ce se petrecea cu tine si cu fratii tai cind erai micuta se intimpla celor mai multi dintre oameni, si multora dintre frati. Copii isi descopera intimplator corpul si , curiosi, il exploreaza. Nu fac nimic rau prin asta, se pregatesc pentru mai tarziu, pentru placere, deci pentru relatii frumoase, normale, deschise. O sa vezi ca in toate cartile de sexologie, multe dintre femeile cu probleme sint cele care au fost invatate ca « sa se atinga » e lucru rau, e pacat, orbesc :). Si sexologii le invata cum sa faca asta, cum sa-si cunoasca trupul, organele sexuale, cum sa gaseasca placerea. Pr mele tale jocuri cu fratii le traiesc cei mai multi dintre oameni, in singuratate, cu frati sau copii din vecini, jucindu-se de-a mama si de-a tata, de-a doctorul etc. Multe fetite se dezvirgineaza singure prin jocurile astea. Si ca si tine, din cauza ca au fost invatate ca e de maaare pret virginitatea asta, cind ajung sa faca dragoste, mai incolo,inventeaza povesti despre felul in care li s-a intimplat lor : la doctor, viol, facind sport (spagatul:).. Daca atunci cind tatal tau a descoperit joaca cu fratele tau , in loc sa te sperie si sa te fugareasca ca pe satana ar fi vorbit cu tine (v-ar fi spus ce se intimpla si ca trebuie sa astepti sa cresti, ca e o problema daca te joci asa cu fratele tau, ca poti sa faci copii de care nu poti avea grija) nu s-ar mai fi intimplat poate nimic mai tarziu. Cei care spun ca nu e adevarat ca cei mai multi au trecut prin asa ceva sau nu recunosc deschis sau , daca intr-adevar nu li s-a intimplat, ar trebui sa stie ca oamenii sint diferiti, au ritmuri diferite, grade diferite de senzualitate si viata ii trece prin ipostaze diferite. Oricum, daca mama ta statea de vorba cu tine, ceea ce s-a intimplat cu fratele venit din armata era poate evitat. Ea a preferat sa se faca ca nu stie ce se petrece. I-a fost teama de o confruntare, poate si acum ii este. Oricum , si incestul intre frate si sora e mai raspindit de cit se banuieste. Copiii la virsta pubertatii, adolescentii, tulburati, curiosi, nu au cu cine incerca, si de multe ori jocuri nevinovate, maingaieri, gadilituri, somnul unullinga altul,ii aduc la incest. De obicei se trece peste asta, copiii ascund si chiar pot sa se iubeasca mai departe ca frate si sora. Chiar daca nu se ajunge la incest, cine nu a avut un frate care sa traga cu ochiul in timp ce sora isi schimba tricoul :) La voi, poate mai impulsivi, poate mai senzuali, mai repede dezvoltati (pe vremea lui ceausecu era inca mai greu pt baieti sa aiba o partenera), s-a intimplat totul mai..dur. Si ai ramas marcata, dar te-ai descurcat, ai reusit sa vezi ca nu e bine si sa ii tii la distanta. Sint convinsa ca ii iubesti ca frati si ca multe lucruri frumoase va apropie. Ai incercat sa discuti vreodata cu ei ce s-a intimplat intre voi ? De fapt , ai spus ca nu. Incearca, fara sa acuzi, sa va clarificati, poate sa va iertati. Acum despre realatia cu parintii tai, in special cu mama ta. Daca incerci sa te apropii de ea poate o sa afli ca in sufletul ei banuia ceva . Poate ca nu o sa recunoasca in ruptul capului. Ii e teama. Trebuie sa fi fost un om tare deschis la minte, pe vremea lui ceasca, sa poti discuta cu copilul tau despre sex. Mai mult, despre incest, masturbare. Cele mai multe dintre mamele noastre probabil isi scuipa in sin cind aud »asemenea cuvinte ». Darmite sa le pronunte si sa discute. Era epoca « sexului sub palpuma « :)Cu lumina stinsa, bine-nteles. Incearca sa vorbesti deschis cu ea , inca o data. Sa nu o certi, sa ii spui ce s-a intimplat cu voi si sa o asiguri de dragostea ta. Imi inchipui cite reprosuri isi face. Ar fi extraordinar sa puteti vorbi despre totul. Nu iti iese de prima data, dar daca insisti, poate merge. Iar sotului tau...cit de bine simti ca il cunosti..crezi ca ar intelege ? Tatoneaza terenul si daca il simti deschis la minte, ii explici. Dar nu ca pe ceva rau, diavolesc. Nici nu s-a intimplat asa ceva in viata ta. N-ai de ce sa iti fie jena sau teama, pur si simplu ai facut fata situatiilor in care viata te-a pus. Si ai facut fata cu succes! Cu drag, D.

[maria.n]

Va urmaresc de ceva vreme dintr-un binecunoscut motiv, vreau sa devin si eu mamica. Dar pana acum n-am postat deloc, insa mesajul Oanei m-a determinat sa ma inregistrez si sa postez. Ratiunile mele sunt cu totul altele, vreau sa-i arat ca nu-i singura. Am trecut printr-o experienta oarecum similara cu unul din fratii mei dar totul a ramas la acea varsta de 7-8 ani (el e cu 1 an mai mare), efectele experientei mele insa n-au fost atat de dure. Mi-aduc aminte ca si noi stateam in pat amandoi fara chilotei si incercam sa facem ceea ce fac doi oameni care se iubesc. Nu stiu daca vazusem undeva sau era numai din povestirile prietenilor de joaca (caci multi copii afla cum se fac copiii din alta parte decat de la parinti). Nu a existat nici o penetrare, la varsta aia nu era posibila, insa stiu ca noi am incercat. Nu intelegeam de ce cocoselul lui nu intra la mine, asa cum stiam noi ca trebioe sa se intample. Nu-mi aduc aminte daca s-a intamplat de 2 sau mai multe ori, eu nu mai am decat o singura amintire despre asta, totul e un pic in ceata. Am refuzat sa ma gandesc la asat ori de cate ori inmi venea in minte. La tine povestea are alte repercursiuni avand in vedere ca ea s-a repetat la varste diferite (deci la stadii diferite de intelegere/constientizare a relatiilor dintre un barbat si o femeie) si intr-un mod mai violent (nu ma refer la violenta in sensul de "cu forta", ci in sensul de impact mai puternic asupra psihicului). Ceea ce mi s-a intamplat mie, acum o privesc ca pe o copilarie, dar multi ani m-a urmarit. Ajunsa la varsta adolescentei am inceput sa cred ca intamplarea aia era o dovada ca nu-s normala, am crezut mult timp ca nu trebuie sa-ti dai frau liber experientelor/dorintelor sexuale, asta chiar si cand ajunsesem la varsta cand era normal sa am o viata sexuala activa. Am avut un moment cand am inceput sa pricep altfel toata treaba si cand m-am eliberat de povara asta. Acum foarte rar ma mai gandesc acum la cea fost atunci, nu-mi mai revine in amintire des chestia asta. El este fratele cu care faceam ele mai multe traznai si cu care totodata ma bateam cel mai des. Acum am o relatie mininata cu el, asa cum poate putini frati se pot lauda. Tin la el foarte mult si el la mine la fel, lucrul asta se intampla si cu ceilalti frati ai mei (fete sau baieti, nu conteaza). Nu stiu daca el isi mai aduce aminte de asta, banuiesc ca da. Dar n-am vorbit niciodata de asta. Desi psihologic ceea ce mi s-a intamplat mie e mult diferit de povestea ta, pot spune ca puteam foarte usor sa continuam si probabil sa ajung acum sa am o poveste identica. Nu pot spune ce anume ne-a oprit, nu pot spune cu certitudine daca a fost o simpla copilarie. Nu stiu ce am fi facut daca am fi fost descoperiti, nu stiu daca as fi inteles la varsta aia daca mi s-ar fi explicat ceva. Probabil multi parinti se tem de a aduce in discutie astfel de subiecte prea devreme, tocmai pentru a nu incuraja explorarea/curiozitatea copilului. Cred intr-adevar ca o supraveghere mai atenta poate evita aparitia unor astfel de relatii intre frati. De-aia trebuie culcati baietii si fetele separat pentru ca pot aparea copilarisme de-astea care perpetuate duc la asemenea povesti. Este in natura copiilor de a incerca orice, iar parintilor care afirma "Copilul meu nu face, nu drege, nu stie etc." le recomand sa se gandeasca de 2 ori inainte de a spune asta. Exista foarte multa nevinovatie atunci cand astfel de lucruri pornesc la o astfel de varsta, problematic devine atunci cand ele persista. Situatia Oanei este tragica prin faptul ca fratele mai mare era la o varsta cand era constient de ceea ce face. Cu siguranta ca astfel de lucruri nu-s o raritate in familiile cu multi copii. Inexistaenta unui spatiu/camere separate intre copii poate duce usor la astfel de incercari din partea copiilor. Oana, cand ai spus ca-ti pare rau ca ai pierdut momentul unic, deflorarea, eu iti spun ca n-ai pierdut nimic. Nici o femeie nu are cum simti placere atunci cand se intampla lucrul asta, indiferent daca il iubeste pe cel cu care o face. Placerea la care ajung femeile in timpul actului sexual se castiga in timp, prin incercari repetate, dupa ce invatam sa ne cunoastem corpul, dupa ce invatam ce anume ne face placere. Pentru mine momentul ala nu a reprezentat mare lucru. In general dezverginarea e o experienta noua care genereaza tensiune, trac, cateodata teama, spaima, nervozitate si ca urmare nu poti ajunge sa simti placerea. Placere simti numai cand exista relaxare. Acum cand pot face comparatie cu placerea sexuala, primul moment cand am facut-o nu are mare insemnatate pentru mine. Poate alte femei au trait alte experiente, oricum se intampla destul de rar ca o femeie sa-si aminteasca cu placere de acel prim moment. Mai degraba tindem sa ne amintim cu placere de cel cu care am facut-o, decat de actul in sine. iti doresc sa ai putere sa disociezi ceea ce ti s-a intamplat de ceea ce esti acum. Pot spune, dupa modul cum ai povestit, deci dupa modul de abordare a problemei, c-ai fost un spirit puternic care n-a ramas cu multe sechele de pe urma acestei experiente. Banuiesc ca esti o femeie care are multe dorinte sexuale, poate fantezii pe care alte femei nu le au, si pe care ti-a fost teama sa le aplici pana acum. Spune-mi daca gresesc. Incearca sa le pui in practica, incetul cu incetul, asta numai daca te bazezi pe un partener de viata care iti poate intelege aceste dorinte. Nu trebuie neaparat sa-i spui povestea ta. Ele te pot ajuta sa scapi de povara acelor momente. Pe mine m-a ajutat si pot spune ca acum am inceput sa am mai multa incredere in mine, am inceput sa ma plac pe mine insami, sa ma accept asa cum sint. Am dat drumul unor himere care ma bantuiau de mult si despre care am crezut tot timpul nu se cade sa le doreasca o femeie - multi ani de zile am avut sentimentul ca a cauta sa simti cat mai multa placere in timpul actului sexual este rusinos, e ceva care nu se cade si mi-erea teama sa simt prea multe. Sotul meu a jucat un rol extraordinar in toata povestea asta, m-a ajutat involuntar (caci el nu stie toate astea) sa scap de himerele astea. El a fost tot timpul un indraznet la capitolul asta si usor-usor m-a determinat sa-mi accept sexualitatea.

[maria.n]

Duna, am ramas cu impresia ca te cheama Oana si ca urmare in mesajul meu apare numele asta. De fapt la tine ma gandeam.

[descintec]

Maria, bine ai venit! Se pare ca scriam in acelasi timp cite un mesaj al carui continut seama na foarte mult :) Incintata sa te cunosc, D.

[catia]

bravo!ai reusit sa adopti o atitudine pozitiva.nu te-ai lasat doborata de ceea ce multe femei fac.stiu cat poate strica sufletul unui copil asemenea experiente.sau asemanatoare.si cat de falsa este atitudinea pe care o adopta.e mare lucru sa mergi mai departe si sa ajungi sa poti rade din nou,sa te poti bucura cu tot sufletul! maria are dreptate.n-ai pierdut nimic din atat laudata deflorare.e un lucru pe care am fost invatati sa-l supraapreciem.cd trece timpul si ajungi sa te cunosti,sa-ti poti da frau liber imaginatiei si sa poti comunica cu cel de langa tine,abia atunci simti cu adevarat implinita.dar e mare lucru ca si cel de langa tine sa fie pe aceeasi lungime de unda caci altfel ajungi sa fii catalogata cine stie cum... numai bine si e mare lucru ca ai scris despre asta!

[Violeta]

Duna, esti o femeie puternica si iti doresc o viata linistita alaturi de familia ta!... Eu sincer nu cred ca are rost sa-i impartasesti sotului tau acest "secret"... Nu se va putea detasa ca tine de trecut, tocmai pt. ca el afla acum (in prezent) despre aceste evenimente... Va trece printr-o stare de revolta, confuzie si poate va fi tentat sa-i urasca groaznic pe fratii si parintii tai. Nu vad rostul unei suferinte pe care o poti provoca printr-o impartasanie, care nu te va ajuta (elibera) nici pe tine. Tu ai scapat singura de fantome, nu le mai aduce in viata ta. Cu drag, Violeta