Sari la conținut

Sari la conținut


- - - - -

Noi modificari la legea adoptiei in Romania

adoptie

1 raspunsuri la acest subiect

#1
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 12.073 mesaje

Postat 20 septembrie 2018 - 16:54

Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

 

Potrivit acestuia, documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de monitorizare post-adopție și să debirocratizeze şi simplifice unele proceduri.

 

"Noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția, această măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte, documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 ani la 5 ani. Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani", menționează sursa citată.

Documentul aprobat de Guvern introduce și noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta:
o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.
o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.
Conform Ministerului Muncii, sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.
adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflației.
pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o  perioadă de maxim de 10 zile.
Aceste stimulente financiare se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului. Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010.


  • 0

#2
andaghe

andaghe

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 7.882 mesaje

Postat 20 septembrie 2018 - 23:29

Foarte bine, trebuia de mult o modificare a procedurilor. Totuși, nu imi dau seama cat de semnificative sunt schimbările, doar cei implicati direct in procesul adopției ne pot lamuri.


  • 0





Etichetat si cu adoptie

Intrebari Panica

  • Bebe numai misca des

    marusianikoleta
    - oct 20 2019 11:04

  • Dureri de cap după cezariana

    deliaalice
    - oct 20 2019 08:13

  • Baia in apa statuta in sarcina

    Guest__* - oct 19 2019 20:39

  • Proba amniocenteza contaminata cu sange matern

    adfilip
    - oct 19 2019 16:39

  • alxalx
    - oct 19 2019 15:44

Grupuri

  • Mamici din Vâlcea

    ela_vl1
    - iul 04 2017 18:24

  • Mamici pentru mamici

    icailoaie
    - apr 17 2014 09:07

  • Mămici,burtici departe de casă...

    Andreana
    - dec 04 2013 15:58

  • Parinti inteligenti, parinti fericiti !!!!

    mada27
    - nov 30 2013 23:00

  • Mamici, Burtici, Tatici din Vrancea

    Anda08
    - iul 11 2013 16:02

Bloguri

  • Morfologie trim III

    Rusuana89
    - Astăzi, 05:43

  • Intalnirea cu medicul ginecolog

    Lacra.S
    - oct 18 2019 08:20

  • Am fost surprinsa de baietelul meu

    Danielatyh
    - oct 17 2019 16:23

  • Bebeluș

    Marinca1996
    - oct 17 2019 14:16

  • Intram in saptamana 24, cu emotii si sughituri...

    AnaZoria
    - oct 17 2019 12:25

Retete

  • Tarta de prune si miere

    Anda08
    - aug 20 2019 12:37

  • Salata de capsuni

    Anda08
    - iul 03 2019 12:02

  • Clatite sau pancakes cu nuca de cocos si fructe

    Anda08
    - mar 29 2019 12:13

  • Salata de bulgur cu creveti si conopida

    Anda08
    - ian 23 2019 11:29

  • Galette cu fructe de toamna

    Anda08
    - nov 06 2018 14:38