Andacos, mie mi se pare o intrebare de bun simt. De ce incerci sa minimalizezi tot timpul ce simt altii, doar pentru ca pe tine te doare in cot?
Eleonora, daca fetita este obisnuita cu mersul la biserica poti sa aduci in discutie modestia. De fapt cred ca este ocazie potrivita sa vorbiti despre modestie in general. Despre ce impresii creaza ea prin modul de a se imtraca, nu numai in biserica, dar si pe strada. Acum stiu ca ce inseamna modestie pentru unul, nu inseamna pentru altul. Eu cred ca Dumnezeu se uita la inima. Eu am crescut intr-o familie foarte stricta din punctul asta de vedere, si am vazut cata fatzarnicie poate fi si cu asta. Unele purtau fuste peste genunchi, dar asa de stramte ca puteai vedea toate formele prin ele. Altele purtau fuste lungi, dar traiau o viata de promiscuitate sexuala. Altele isi acopereau capul, dar aveau un caracter oribil. Altele veneau in blugi si erau cele mai sincere crestine. Cand am crescut si am ajuns sa-L cunosc eu personal pe Dumnezeu am lasat constiinta sa-mi dicteze ce e bine si ce nu, si mai intai am facut cum a poruncit Isus, sa curatam interiorul si se va vedea si in exterior.
In concluzie, nu stiu care este moda actuala, dar stiu ca adolescentii isi doresc sa nu arate prea diferit de ceilalti. Oricare ar fi ea, se pot gasi variante decente care sa se incadreze in moda. Poate cateva fustite dragute. Nu as opri-o nici daca ar vrea sa mearga in pantaloni, pentru ca pana la urma, mai bine in pantaloni in biserica decat pe maidan in fusta. La acoperitul capului sa raspunda altcineva, pentru ca eu nu ma acopar.