-
Primele mele clipe cu bebe in spital pot spune ca pe cât de frumoase au fost pe atât de grele si cu sufletul la gura . După ce sa născut bebele meu la 1:05 la 4:30 am fost dusa in salon si la 5:30 mi l-au adus pe bebe . Un ghemotoc mic despre care încă nu știam nimic si îmi era teama sa nu îl strâng prea tare sau sa îl țin incorect . Bebele când era schimbat si desfășat plângea si tremura , mi sa spus ca este ceva normal si sa nu ma sperii dar totuși in interiorul meu se lupta ceva când îl vedeam plângând , in fine am trecut cu bine si peste asta . A doua seara bebele meu mâncase foarte foarte mult si toată noaptea a plâns fără încetare ; nu știam ce sa fac cum sa procedez sa îl calmez dar stand toată noaptea dimineața am chemat o asistenta sa îl ia jumătate de ora pentru ca simteam ca leșin nu mai aveam vlagă , puterile mele erau epuizate , la jumătate de ora vine doamna neunatolog si ma întreabă ce a pățit bebe … nu știam despre ce vorbește si am întrebat-o si eu ce a pățit bebele meu iar aceasta mi-a spus ca a făcut o criza de apnee si este sub supraveghere , mi-a tăiat suflarea si lacrimile curgeau șiroaie am simțit o durere in piept si am ieșit pe hol întrebând pe toată lumea cum este bebe dar același răspuns îl auzeam ,, este sub supraveghere dar este bine “ totuși pana nu îl vedeam in brațele mele simteam ca sunt mintita . La scurt timp îmi aduc bebele , ghemotocul meu era speriat se vedea ca ma simte , iar eu ma rugam sa tie totul bine , bebele mâncase foarte mult si se înecase dar fără sa dea semne … ceva ciudat pentru o prima mămica . Am mai stat o zi sub observatie apoi sau repetat analizele , stăteam cu inima la gura si ma rugam sa fie totul bine sa nu fie bebe bolnav iar bunul Dumnezeu a avut grija de noi si am plecat sănătoși. 🥰
Comentarii