Neatza, astazi m-am trezit tarziu...un somn lung si plin de vise am avut. Bineinteles ca am visat un bebelus (baiat ca altceva n-am visat niciodata :( nu prea inteleg de ce visez numai baietei)...dar i-am dat o suzeta roz...si am visat ca il alaptam...si imi aduc aminte, foarte bine chiar, cand il alaptam...in vis...m-au trecut niste fiori asa de parca ma curenta ceva...si asta am simtit in realitate nu in vis)... Toata lumea vorbeste de sentimentul matern...ca te loveste asa din senin...ca dragostea adevarata...dar cum sti oare cand te loveste, cum se manifesta? Eu sunt fericita maxim ca am ramas graviduta, pentru ca ne dorim un copil de vreo 2 ani, cand am descoperit ca aveam SOP, dupa care am urmat tratament si intr-un final....prin luna noiembrie, cu lacrimi in ochi (de fericire) am tinut in mana un test pozitiv...
Chiar daca era pozitiv....mie nu mi-a venit sa cred, scepticismul si-a facut loc repede in sufletul meu si ma gandeam, zilnic....asta pana sa merg la ecograf pentru confirmare...ca cine stie ce problema mai am acum cu ovarele...de mi-a iesit testul pozitiv...:(
Dupa ce am mers la ecograf, mi s-a confirmat...dar eu nici atunci nu pot sa zic ca am avut o reactie extraordinara...adica a fost pur si simplu de genul "da? deci sunt sigur insarcinata nu?"
Dupa ecograf au urmat teste de sange beta-HCG (tot asa din scepticismul meu exagerat) si bineinteles ca si acolo mi s-a confirmat acelasi lucru...dar eu parca eram in transa :)
Can i-am anuntat pe ai mei...eu visam demult ca atunci cand voi ramane insarcinata, ii voi anunta pe ai mei intr-un mod inedit...si asa am facut...chiar inainte de craciun...le-am cumparat o felicitare si am scris acolo..."Felicitari! Veti fi bunici!" si cand m-am dus pe la ei le-am zis ca am gasit felicitarea respectiva in posta... dar alta "surpriza" ca sa zic asa :))) nicio reactie dupa care tanjeam si eu...ca sa pot iesi din transa...ei si mai sceptici ca mine...va dati seama ca dupa 2 ani de tratament nimeni (inclusiv eu) nu se gandea ca o sa raman asa repede (cu 4 luni inainte terminasem tratamentul)...dar va inchipuiti dezamagirea mea, tanjeam dupa o reactie...care sa ma asigure ca da, e adevarat se intampla minunea!
Si uite-ma la 17 saptamani aproape...cu senzati si toate cele...si daca ma credeti, eu tot mai am o farama in suflet de indoiala, parca traiesc un vis si mi-e frica sa nu ma trezesc la un moment dat...va rog nu ma judecati...pur si simplu asta simt :(
...deci ca sa reiau ideea, cand apare sentimentul matern...oare voi simti si eu cu adevarat ca sunt insarcinata ...ca nu este un vis...ca voi avea un bebelus?
Comentarii