Gata! Trecusem de ce era mai greu, primul trimestru de sarcina era cam pe incheiate si riscurile de care ma temeam cel mai mult (avort) scadeau vertiginos o data cu trecerea saptamanilor. Venise deci timpul sa anuntam prietenii, rudele mai indepartate si la locurile de munca.
In familie nu a fost nimic neasteptat, era momentul oricum sa le dam o astfel de veste :). La locul de munca anuntul a fost "bitter-sweet', cu felicitari si sfaturi care mai de care, dar in acelasi timp am simtit din partea lor grija, dezamagire si frica de a pierde un angajat pentru o perioada destul de lunga. Am incercat sa nu ma simt vinovata - i-am anuntat din timp si aveam de gand sa fac tot ce imi sta in putinta sa-i ajut pana in prenatal. Multi mi-au spus sa o iau mai moale, sa nu mai muncesc asa mult, sa ma apuc de nesting si de alte planuri in alte directii - usor de spus, greu de facut in momentul in care ai responsabilitati si niste oameni se bazeaza pe tine. Dar viata personala ni se intampla tuturor si e mai importanta decat anumite proiecte pe care le avem cu totii in cea profesionala.
Dintre prieteni, suntem primii care si-au luat inima in dinti cu asa o responsabilitate. Astfel, am simtit din jur priviri speriate, curioase, stangace, dar si mandre de noi. Stiu ca imi va fi greu sa sa pastrez legaturi foarte apropiate dupa ce vine bebe, mai ales cu cei care nu sunt interesati neaparat de aspectul acesta al vietii, dar sper ca ei sa inteleaga si ma sustina, desi niciunul dintre noi nu prea stie cu ce se mananca un bebel. Eu imi doresc totusi (ba chiar abia astept!), ca la momentul in care ei decid sa faca pasul asta, sa le pot oferi niste sfaturi din propria experienta :).
Comentarii