Ieri, in lumina apusului ... ne plimbam toti trei pe malul marii. E plimbarea noastra obisnuita de sfarsit de saptamana. Ne plimbam de-a lungul celei mai frumoase faleze a Mediteranei pe care o stiu eu (si de care trebuie sa va spun cu alta ocazie, pe larg) ... Este un drum lung de 8 km de-a lungul marii, atat de aproape de mare incat valurile se sparg de multe ori la picioarele noastre...
Si brusc, Florin s-a oprit din mers spunandu-i lui Andrei: Ai ajuns-o pe mama ...Ne-am privit cu mirare si ne-incredere... ce vrei sa spui? parca acum niste luni era inca doar la umarul meu.
Cum? Copilul acela cu zambet de soare - despre care scriam saptamanal in mult cititul (pe atunci, cu 12 ani in urma) Jurnalul lui Andrei ... e cat mine? Nu pot sa cred... Cum au trecut asa de repede anii? Si unde s-au dus?
Ne-am pozat umar la umar, noi, mama si fiu, in lumina apusului... in ceea ce va fi o piatra de hotar a amintirilor frumoase (si un pic tristo-melancolice), ale unei mame. Da, fiul meu e la fel de mare ca si mine...
Comentarii