ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Tata a plecat de cativa ani intr-o lume din care nu mai poate spune povesti. Acele povesti pe care le inventa pentru a ma face sa rad si pentru a-mi capta atentia. Povesti de la care am invatat sa aproape cred in minuni, in vrajitori, in pasiune si in blesteme. In lucruri pe care nu le pot intotdeauna explica cu ajutorul regulilor de fizica ci doar cu inima.
Si asta poate pentru ca tata, acel barbat frumos care in imaginaia mea de fetita putea sa indoaie orice stalp de otel cu mainile lui... se nascuse si crescuse intr-un sat ce parea din alta lume. Parca o aud pe mama spunand: satul acela era satul dracilor ...si nu departe era numele satului de acele creaturi: Draceni.
Dar tata nu era numai puternic si plin de glume - era si frumos. Eram fetita lui cu sosete albe, mandra tare ca ma tine de mana cand ieseam in oraselul nostru lung dintre munti. Tata era inalt, cu ochi adanci si cu un zambet intotdeauna fermecator. De grec ... as spune eu acum, dupa multi anii trecuti de atunci.
Privesc pozele ramase amintire ale acelor vremuri si imi dau seama ca il privesc pe tata cu dor si drag. Tata a fost prima dragoste a acelei fetite care azi, dupa zeci de ani, ii masoara cu dor privirea din pozele alb negru ramase ...
Si iata-ma in bratele tatii, in urma cu patruzeci si ceva de ani. Cu tati si privirea lui incarcata de povesti.
Comentarii