Scumpita mea, azi mami a stat toata dupa-amiaza pe balcon la soare. A crosetat la rochita ta si ti-a citit cateva pagini din cartea "Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai''. Ti-a placut. Ai fost foarte vioaie si vesela. Pe tati, mami l-a trimis la cumparaturi cat noi ne-am bucurat de soare. Mami se simte la fel ca ieri. Burtica e in continuare grea, si asa va fi pana la finalul sarcinii. Doare si se intareste de cateva ori pe zi. Azi am avut si dureri de cap dar au trecut. Azi noapte mami a dormit ceva mai bine. Tot inspre dimineata a adormit, dar mai repede cu 2-3 ore ca de obicei. Mami a descoperit o pozitie cat de cat confortabila in pat. Daca sta asezata pe multe perne astfel incat sa aiba o pozitie cu spatele semi-ridicat parca e mai bine decat intr-o parte. Desi dormitul pe partea stanga este recomandat, de doua nopti, mami il gaseste oarecum inconfortabil. Si pe partea dreapta aceeasi senzatie. La statul pe o parte mami a inceput sa aiba o senzatie ca si cum s-ar rupe burtica, si in plus incepe sa o doara sub burta. Probabil greutatea burticii apasa pe vreun nerv. Pe partea dreapta durerea este o idee mai mare. Dar mami este rezistenta si trece peste cu bine. Mai avem putin timp pana la intalnirea cu tine. Speram la termen. Mami nu face eforturi si sta linistita ca sa fie totul ok. Bine ca mami este in concediu si nu are de mers la munca, ca nu s-ar fi descurcat. Mami este in concediu de la 28 de saptamani. A avut recomandare de la medicul ginecolog. Si suntem norocoase, ca avem un tatic care ne rasfata pe amandoua si mami nu face aproape nimic. Face tati totul: spala, calca, gateste, aspira... Dragul de el, te iubeste asa de mult.. Deseori ne uitam la pozele tale de la ecografii. Esti asa de scumpa si dulce ca ne vine sa te "mancam". Ai niste trasaturi asa frumoase. Nu ne dam seama cu cine semeni dar cu siguranta ai luat de la fiecare dintre noi cate ceva. Tati spune ca ai ochii lui mami. Marti te vedem iar la ecograf. Abia asteptam scumpete draga. Mami crede ca ai in jur de 2 kg.
Mami nu se gandeste decat la intalnirea cu tine. Nu are nici un fel de friica in ceea ce priveste nasterea. E linistita si cu zambetul pe buze tot timpul. Stie ca totul va fi bine. Are incredere in cadrele medicale si in clinica pe care a ales-o. Spera ca refacerea ei sa se faca rapid si ca zilele din spital sa treaca repede. Va fii o adevarata aventura pentru mami sa te imbrace, sa iti schimbe scutecelul, sa te alapteze, sa iti faca baita.... Vor fii emotii si stangacii dar cu siguranta se va descurca. Mami va avea parte si de un ajutor pe cinste: tati. Deci, mami nu are de ce sa-si faca griji. Lasa lucrurile sa decurga linistit in ritmul lor. Mami e pozitiva si e inconjurata de o atmosfera pozitiva si optimista. A ales sa stea departe de persoanele negativiste, stresante sau cele care dau sfaturi necerute. De altfel a inceput sa utilizeze telefonul tot mai putin. Are ea persoanele ei de suflet cu care tine legatura si atat. Vorbitul la telefon o oboseste, astfel incat mami suna persoanele dragi o data pe saptamana. Sarcina este o perioada speciala si delicata. Mami vrea sa se bucure de ea in liniste si pace.
Mami si tati te imbratiseaza cu mult drag
Comentarii