Prima pagina din noul jurnal

Dragul meu,

Mi-a luat mult până să decid că ar trebui să scriu. Istoricul meu personal îmi striga continuu în urechi, avertizându-mă că ar fi mult mai sănătos să păstrez informațiile pentru mine.

Totuși, uite-mă acum la cumpăna dintre trimestre cum, cu mult entuziasm, nu văd în jurul meu decât succes. Înaintea lui Ionuț am mai pierdut o sarcină care mi-a adus multă dezamăgire. Și totuși... el a vrut să vină pe lume. Și la fel simt că este și cazul tău. Te simt în pântecul meu cum crești, te simt că exiști. Știu că ești!

Până acum drumul a fost anevoios, pavat cu multe încercări. Poate că, într-o zi, îți voi povesti cum niște secreții maronii din săptămâna 7 au fost suficiente pentru medicul de gardă de la maternitate pentru a ne chema la chiuretaj. Noroc că nu am vrut să accept asta și am mai așteptat câteva zile până am ajuns la medicul nostru. Atunci te-am văzut pentru ultima dată: la 7 săptămâni jumătate. Ca să îl citez pe medic... „este un bebe grăsuț și perfect sănătos!”. Măh rog, asta din câte se vedea acolo, la o vârstă atât de mică.
De atunci m-am chinuit cu analize (ore întregi pentru a strânge 3 eprubete cu sânge), tahicardie și clasicul meu tratament pentru trombofilie.

Îmi e rău mereu dar... vomit și zâmbesc. Măh rog, așa e vorba. În realitate nu vomit, că nu pot. Dar am arsuri până în creier! Mă dor toate. Mă ard toate. Am pofte mai rău decât am crezut vreodată că pot avea.

Sarcina cu tine este total diferită de cea pe care am avut-o cu frate-tu. Ori o fi faptul că au trecut 6 ani de atunci și nu mai știu mare lucru... ori chiar e diferit.

Oricum, ieri m-am apucat să citesc expeirența sarcinii cu Ionuț, așa că am decis să încep să îți scriu. Și, cum nu pot face asta pe blogul meu personal sau pe vlog, pentru că nu vreau să fac prea publică vestea existenței tale până nu te țin în brațe (sau măcar până nu ești suficient de mare încât să nu te mai pot ascunde)... am știut că acesta este cel mai bun loc pentru a-mi descărca emoțiile.

Cine știe?! Poate chiar ești fată și vei vrea să știi cum a fost experiența cu tine. Ionuț e încă prea mic pentru a-i prezenta jurnalul, dar poate, într-o zi... :)

Oricum... am zis că vorbesc despre săptămâna 11:

- nu mai am dureri de sâni. Sunt sensibili dar nu se compară cu modul în care erau la început. Ziua nu mă dor, nu sunt grei... noaptea devin mai dureroși și mai umflați;

- am în continuare arsuri pe tot parcursul zilei. Încă nu suport să gătesc, prefer să comand (online sau de la mama/soacră-mea). Cu tine am marele noroc că am o soacră de nota 1000 care chiar îmi este alături și, pe deasupra... iubește să gătească și o face și bine. Plus: nu stă cu noi, așa că o pot iubi mai mult :)));

- Burta... nu se prea vede și asta mă îngrijorează. Adică da, înainte de a rămâne însărcinată eram la cură de slăbire fiindcă m-am îngrășat foarte tare... deci burta care se vede acum e falsă. E grăsime și cam atât. Nu prea știu ce se ascunde în spatele ei.

- Mi-a apărut dunga neagră de la buric de câteva săptămâni, dar nu este exagerat de evidentă;

- MOR DE SOMN CONTINUU, deși nu pot spune că am cel mai bun somn. Nu pot adormi noaptea. Pot ziua, în schimb. Mai ales dacă sunt la ai mei sa la socri. Acasă ... nu prea. Mai ales că noi stăm la bloc și vecinii de sus renovează. Deci... da.

- NU am chef de nimic. Nici să mă uit la TV nu am chef că amețesc. 

- Taică-tu râde că îi semeni. Până acum am avut cele mai stranii pofte: fasole cu ciolan, varză, paste cu pui, ciorbă de perișoare și sarmale. Ah, am mai poftit la năut și alte chestii pe care în mod normal nu le plac. 

- Nu prea sufăr dulciurile. Îmi e rău de la ele. În schimb în primele săpătmâni de sarcină am mâncat exagerat de multe fructe. Până nu am mai putut de aciditate.

- Dureri de cap. Mereu.

- Hormoni. Aici e ceva foarte ciudat... chiar pot spune că zilele trecute am ajuns să mă documentez în legătură cu asta pentru că mi se părea foarte ciudat: nu am o problemă cu faptul că plâng din orice (mă emoționează și pisoii de pe stradă), însă mi se pare straniu că sunt ok, nu sunt irascibilă, nu mă interesează de nimeni și nimic, dacă încearcă cineva să mă provoace ignor și prefer să plec (de-asta zice Luci că în mine este clar copilul lui că eu de fel sunt o panicoasă...acum mi se rupe de orice) și... unde reacționeză de fapt hormonii: libido. În primul trimestru femeile nu au chef de nimic. Eu, în schimb, sunt horny mereu. Chiar mi-am făcut griji. M-am speriat de asta...dar cică ar fi normal... mai ales că bag 600mg progesteron în mine zilnic :)).

În fine.

De azi îmi propun să îți scriu cât pot de des!

Te iubesc, bobiță!