Incarcat in Saptamana 11 - #jurnal de sarcina
932 vizualizariDragul meu,
Mi-a luat mult pâna sa decid ca ar trebui sa scriu. Istoricul meu personal îmi striga continuu în urechi, avertizându-ma ca ar fi mult mai sanatos sa pastrez informatiile pentru mine.
Totusi, uite-ma acum la cumpana dintre trimestre cum, cu mult entuziasm, nu vad în jurul meu decât succes. Înaintea lui Ionut am mai pierdut o sarcina care mi-a adus multa dezamagire. Si totusi... el a vrut sa vina pe lume. Si la fel simt ca este si cazul tau. Te simt în pântecul meu cum cresti, te simt ca existi. Stiu ca esti!
Pâna acum drumul a fost anevoios, pavat cu multe încercari. Poate ca, într-o zi, îti voi povesti cum niste secretii maronii din saptamâna 7 au fost suficiente pentru medicul de garda de la maternitate pentru a ne chema la chiuretaj. Noroc ca nu am vrut sa accept asta si am mai asteptat câteva zile pâna am ajuns la medicul nostru. Atunci te-am vazut pentru ultima data: la 7 saptamâni jumatate. Ca sa îl citez pe medic... „este un bebe grasut si perfect sanatos!”. Mah rog, asta din câte se vedea acolo, la o vârsta atât de mica.
De atunci m-am chinuit cu analize (ore întregi pentru a strânge 3 eprubete cu sânge), tahicardie si clasicul meu tratament pentru trombofilie.
Îmi e rau mereu dar... vomit si zâmbesc. Mah rog, asa e vorba. În realitate nu vomit, ca nu pot. Dar am arsuri pâna în creier! Ma dor toate. Ma ard toate. Am pofte mai rau decât am crezut vreodata ca pot avea.
Sarcina cu tine este total diferita de cea pe care am avut-o cu frate-tu. Ori o fi faptul ca au trecut 6 ani de atunci si nu mai stiu mare lucru... ori chiar e diferit.
Oricum, ieri m-am apucat sa citesc expeirenta sarcinii cu Ionut, asa ca am decis sa încep sa îti scriu. Si, cum nu pot face asta pe blogul meu personal sau pe vlog, pentru ca nu vreau sa fac prea publica vestea existentei tale pâna nu te tin în brate (sau macar pâna nu esti suficient de mare încât sa nu te mai pot ascunde)... am stiut ca acesta este cel mai bun loc pentru a-mi descarca emotiile.
Cine stie?! Poate chiar esti fata si vei vrea sa stii cum a fost experienta cu tine. Ionut e înca prea mic pentru a-i prezenta jurnalul, dar poate, într-o zi... :)
Oricum... am zis ca vorbesc despre saptamâna 11:
- nu mai am dureri de sâni. Sunt sensibili dar nu se compara cu modul în care erau la început. Ziua nu ma dor, nu sunt grei... noaptea devin mai durerosi si mai umflati;
- am în continuare arsuri pe tot parcursul zilei. Înca nu suport sa gatesc, prefer sa comand (online sau de la mama/soacra-mea). Cu tine am marele noroc ca am o soacra de nota 1000 care chiar îmi este alaturi si, pe deasupra... iubeste sa gateasca si o face si bine. Plus: nu sta cu noi, asa ca o pot iubi mai mult :)));
- Burta... nu se prea vede si asta ma îngrijoreaza. Adica da, înainte de a ramâne însarcinata eram la cura de slabire fiindca m-am îngrasat foarte tare... deci burta care se vede acum e falsa. E grasime si cam atât. Nu prea stiu ce se ascunde în spatele ei.
- Mi-a aparut dunga neagra de la buric de câteva saptamâni, dar nu este exagerat de evidenta;
- MOR DE SOMN CONTINUU, desi nu pot spune ca am cel mai bun somn. Nu pot adormi noaptea. Pot ziua, în schimb. Mai ales daca sunt la ai mei sa la socri. Acasa ... nu prea. Mai ales ca noi stam la bloc si vecinii de sus renoveaza. Deci... da.
- NU am chef de nimic. Nici sa ma uit la TV nu am chef ca ametesc.
- Taica-tu râde ca îi semeni. Pâna acum am avut cele mai stranii pofte: fasole cu ciolan, varza, paste cu pui, ciorba de perisoare si sarmale. Ah, am mai poftit la naut si alte chestii pe care în mod normal nu le plac.
- Nu prea sufar dulciurile. Îmi e rau de la ele. În schimb în primele sapatmâni de sarcina am mâncat exagerat de multe fructe. Pâna nu am mai putut de aciditate.
- Dureri de cap. Mereu.
- Hormoni. Aici e ceva foarte ciudat... chiar pot spune ca zilele trecute am ajuns sa ma documentez în legatura cu asta pentru ca mi se parea foarte ciudat: nu am o problema cu faptul ca plâng din orice (ma emotioneaza si pisoii de pe strada), însa mi se pare straniu ca sunt ok, nu sunt irascibila, nu ma intereseaza de nimeni si nimic, daca încearca cineva sa ma provoace ignor si prefer sa plec (de-asta zice Luci ca în mine este clar copilul lui ca eu de fel sunt o panicoasa...acum mi se rupe de orice) si... unde reactioneza de fapt hormonii: libido. În primul trimestru femeile nu au chef de nimic. Eu, în schimb, sunt horny mereu. Chiar mi-am facut griji. M-am speriat de asta...dar cica ar fi normal... mai ales ca bag 600mg progesteron în mine zilnic :)).
În fine.
De azi îmi propun sa îti scriu cât pot de des!
Te iubesc, bobita!
Comentarii