ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
De cate ori deschid pagina sa scriu ceva ,nici nu mai stiu; si cand sa ma apuc , pauza totala, stau si ma uit in gol si parca sunt atatea pe care as vrea sa le pun aici si se fac asa un amalgam in mimtea mea si nu mai iese nimic. acum ma streseaza ca folosesc prea multe "si-uri" care ma blocheaza ...ca sa vezi la ce imi sta mie mintea. Nu stiu de ce nu mai curg cuvintele la fel de usor ca atunci cand eram cu bebe in burtica ...poate ca si timpul foarte scurt care imi permite doar sa intru sa ma mai uit , sa mai citesc dar nu sa scriu, ca mie imi imi trebuie timp domne, parca as scrie romane. In acelasi timp, avalansa de emotii din timpul sarcinii acum a luat proportii, s-a transformat intr-un bulgare- monstru care ma loveste si ma lasa nauca de fiecare data.Atunci erau sentimente atasate unui vis,unei sperante, inca nu era ceva "materializat" dar acum ...am visul, speranta conturate in fata ochilor, au forma de omulet, ii pun urechea pe piept si ii ascult inimioara acolo sub pielicica lui calda si moale nu printr-un aparat ( cu toate ca momentele in care ii auzeam inimioara la eco or sa-mi ramana intiparite in minte toata viata). Raman cateodata ( sa fiu sincera de prea multe ori pe zi) uitandu-ma la el minute in sir, ma aplec sa ii simt respiratia , sa inspir tot mirosul lui de bebelus, sa-mi ating fata de a lui si nu-mi mai trebuie nimic. Nu pot exprima ce fiori ma trec cand imi vad ochii, gura, parul la el. Pana si felul in care zambeste , expresia fetei cand e vesel sau suparat foc sunt ale mele si ma gandesc cum traim fiecare dintre noi prin copii nostri, cum in loc sa imbatranesc simt ca acum incep de fapt sa traiesc. Fiecare zi o astept ca si cum as primi cate un cadou mult dorit, sa vad ce mai descopera , ce mai reuseste sa faca, ce sunete mai scoate din gurita lui dulce. UUUUfffffff, imi vin goluri in stomac numai cand ma gandesc la el si deja mi s-a facut dor cu toate ca doarme in camera cealalta si asa m-as duce sa il iau si sa il lipesc de mine , sa il strang si sa nu ii mai dau drumu' . Inteleg, intr-un final, de ce le-a fost atat de greu parintilor nostri sa ne vada plecand la scoala, apoi la liceu, de ce au plans cand am plecat in capatul celalalt al tarii la facultate si mai ales cand ne-am casatorit si acum avem copii. Am acum in minte imaginea mamei mele cand am iesit din sala dupa ce am nascut, toata dragostea, grija, emotia se stransesera atunci in ochii ei si se uita la mine ca la ceva sfant, imagine pe care , iarasi, nu o sa o uit niciodata. Oare aceeasi fata am si eu cand ma uit la puiul meu? Nu stiu ... dar stiu sigur ca sentimentul de implinire totala il am in fiecare por.
Cedez tentatiei si ma duc sa-mi mai pup un pic puiul, sa-i mai analizez inca o data degetele, nasucul, fiecare fir de par.
Comentarii