Azi, uitandu-ma la niste poze mai vechi, ( m-a lovit melancolia) ma admiram singura, ca o narcisista ce sunt, in ipostaza de bebelus!Incredibil dar adevarat am fost si eu bebelus , ca noi toti de altfel , dar e greu de imaginat, uitandu-ma acum la mine si scormonindu-mi prin minte ca am fost asa si ca singurele ganduri erau poate 'heeiii mamica mi-e foame sau somn". In acelasi timp, incep sa inteleg citatele alea lacrimogene care spun ca nu-ti intelegi parintii ( mama in special) pana nu devii si tu parinte si parca azi imi iubesc si mai mult mama :P. Inca nu sunt mamica 100% , mai e putin, avem 36 saptamani si 4 zile dar incet incet incep sa ma simt cu super-puterile atasate MAMEI. Multumesc la Doamne -Doamne si uriasului meu ca ultima saptamana si ceva a fost linistita, ca bebe s-a mutat (iar) si nu mai e jos , ca au disparut contractiile si durerile care ma speriasera foarte tare si simt si am increderea ca o sa apucam linistiti nunta surorii mele cu bebe in burtica ( sambata, pe 23 ne petrecem , la fel de alert cum creste iarba, dar nu conteaza).
Marti, exact in ziua cand implinim 37 saptamani mergem si la controlul si ecografia ( finale sper eu ) de rigoare si o sa vedem cat a mai crescut bebutzu, poate primim vesti bune si ma lasa sa nasc normal, cum imi doresc.
Pana una alta, azi pe seara mergem la mama mea sa ii uram toate cele , ca doar o sarbatorim.
P.S. nu se stie niciodata cum dispar pozele , mai ales ca cele materiale se deterioreaza in timp, asa ca am facut " poza la poza" sa o am si aici si candva o sa ii arat bebuzului mei cum era mami lui bebelus, poate gaseste ceva asemanari sau o sa fie curios doar.
Comentarii