ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Era dimineata, eram in spital intr-o camasa de noapte si in papuci si ma plimbam pe afara pe balconul salonului de langa sala de nastere. Era soare, foarte frumos si cald, trebuia sa ma plimb sa am contractii, intr-o ora, doua asteptam sa vina doctorul. Nu aveam dureri deloc. Imi treceau fel si fel de ganduri prin cap. Mai era putin si deveneam mama. Ma uitam jos in parc si asteptam sa ajung si eu peste ceva timp sa ma plimb cu copilul pe acolo si sa ma uit de jos spre locul unde eram acum. Sa imi aduc aminte ca acolo l-am intalnit pe bebe pentru prima data. Timpul parca trecea foarte repede. Nu stiu cum a trecut ca a venit doctorul, am intrat in sala, toti erau veseli, glumeau, si doctorii si asistentele. Ma simteam mai relaxata, ascultam la povestile lor. Deja eram pe masa, incepusem sa nu mai imi simt picioarele de la anestezie, aproape ca atipisem...Si am auzit un planset de copil...era al meu...l-am vazut. Am inceput sa plang. Nici nu pot sa descriu in cuvinte ce trairi am avut atunci...eu facusem o minune, un copil. Parca eram intr-un vis. Nu stiu ce se intampla cu mine pe masa de operatie caci mintea mea era in alta parte. Ramasesem cu imaginea bebelusului in cap, mi s-a parut maricel, grasut si cu un caput rotund si un nasuc mic si carn. Ma gandeam cum vor primi cei de acasa vestea, mai ales sotul, cum o sa ssarbatorim cand o sa ajung acasa, parca pluteam de fericire. A fost inca un sentiment nou pe care nu il mai traisem pana atunci in viata mea. Si au mai urmat si altele. O gramada. Apoi l-au mai adus o data infasat, i se vedea doar fata. L-au pus langa fata mea, de-abia am reusit sa ii simt cu buzele obrajorul cald. Atunci il atinsesem pentru prima data. Mi se ridicase parul pe maini de emotie. Era BAIETELUL MEU!
Comentarii