Draga Alia, pentru ca m-am apucat sa iti scriu tarziu, am decis sa continui astazi povestea noastra ca apoi sa ajungem cu istorisirea ''la zi''. :) Povesteam data trecuta ca am avut un start putin mai complicat, dar tu, fetita puternica asa cum esti, ai depasit toate momentele grele, ba chiar mi-ai dat si mie putere sa pot sa merg mai departe. Dupa acele sangerari, internari si clipe de groaza, au urmat din pacate si alte momente urate. Pe 15 decembrie, cand tu erai de vreo 18 saptamani in burtica mamei, bunica ta paterna a mers Sus la Cer. Imi pare foarte rau ca tu, spre deosebire de fratiorii tai nu ai apucat sa o cunosti dar sunt sigura ca de acolo de Sus iti va calauzi pasii si te va proteja toata viata. Tot tu m-ai ajutat sa trec mai usor si peste acest necaz. Imi mangaiam burtica si stiam ca trebuie sa fiu puternica pentru tine. Tot cam in aceeasi perioada ti-am simtit si primele miscari. Mai exact, la 16 saptamani. Un moment extrem de emotionant. In saptamana 20, riscurile de iminenta de avort spontan au scazut mult iar medicul a decis sa intrerup tratamentul si sa mergem mai departe doar cu vitamine prenatale, miscare usoara, alimentatie sanatoasa, fara efort si cu multa voie buna. De atunci lucrurile au intrat in normal si au lluat o intorsatura fericita. De atunci pana acum totul a decurs absolut normal. Iata-ne aici, in saptamana 31 si sper sa ajungem cu bine la final. abia astept sa te strang in brate. Cu drag, mami !
Comentarii