Bloguri

Jurnal de sarcina

Cum am reusit sa raman insarcinata dupa 2 ani de incercari

  • Povestea noastra incepe in luna februarie 2021 cand ne-am hotarat sa incepem sa lucram activ pentru bebe. Pana atunci inca ne protejam si credeam ca o sa se intample imediat minunea. Surpriza neplacuta a fost ca nu s-a intamplat atat de rapid precum ne gandeam noi si nici nu stiam ce drum ne asteapta inainte. Credeam ca daca o sa incepem din luna februarie o sa si raman imediat insarcinata si bebe va fi Scorpion ca si noi. Pana si cainele nostru Ursu este tot Scorpion. :)) Stiu ca nu este bine sa iti doresti sa fie o anumita zodie sau un anumit sex al copilului, este la alegerea lui bebe ce si cand alege sa vina. Pe parcursul incercarilor deja nici nu mai conta nici zodia si nici sexul. Putea sa fie orice, numai sa ne aleaga sa vina la noi in familie.

    Nu am inceput din prima cu teste de ovulatie si cu analize/investigatii. Am zis sa incepem sa facem sex neprotejat pentru inceput, sa fie mai natural tot procesul. Ma mai uitam pe aplicatia telefonului cand era perioada fertila, dar cam atat. Apoi mai erau perioade cand ba nu prea imi doream eu, ba nu prea era hotarat el pana cand in luna mai 2021 m-am dus la medicul meu ginecolog pentru un consult anual (Papanicolau) si am hotarat sa il intreb ce analize de sange hormonale sa fac pentru conceptie. Mi-a facut si ecografie, pe baza istoricului medical i-am spus ca aveam dureri mari la menstruatie in fiecare luna desi imi venea regulat si imi era frica sa nu am endometrioza, boala la moda a deceniului. Mi-a confirmat ca nu am endometrioza, insa din ce a vazut pe ecografie si simptomele descrise as avea adenomioza, care e sora mai mica a endometriozei. A spus ca nu da infertilitate ca si endometrioza, insa va fi mai greu sa raman insarcinata. Rezultatul de la Papanicolau a aratat ceva infectie pe care am tratat-o imediat. Analizele de sange hormonale FSH, LH, Estradiol, CA 125, Prolactina, Testosteron, AMH au iesit in regula. TSH-ul (tiroida) era 3.5 si la un control endocrinologic efectuat mai tarziu am aflat ca pentru feritiliate este ideal ca TSH sa fie 2. AMH-ul (rezerva ovariana) a iesit 2.5 si macar in privinta asta eram mai linistita. Pe parcursul anului 2021 si o parte din 2022 am mai facut analize pentru trombofilie (mama mea a avut cand m-a nascut pe mine) si din fericire nu am gena. Si sotul si-a facut spermograma si spermocultura si au iesit in regula.

    Cam din februarie 2021, cand s-a facut 1 an de incercari de a avea un bebe am inceput sa ma stresez. Stiam ca deja cadem in categoria de inferitlitate, desi poate nu tot timpul am urmarit ovulatia sau nu am incercat in fiecare luna. Totusi eram pusi pe ganduri si deja incepeam sa simtim presiunea, mai ales ca deja unii prieteni din jur incepeau sa aiba copii si eram cu gandul dar noi cand? Pe noi de ce nu ne alege bebe?

    Intre timp o prietena buna de-a mea a reusit sa ramana insarcinata dupa ani de incercari cu FIV efectuand o operatie laparoscopica la Szeged si a nascut o fetita superba in noiembrie 2021. Pe parcursul anului 2022 ma mai suna si ma intreba, ce faci, mai poti? Imi tot spunea sa merg la control la Szeged, ca e medicul bun, ca medicii de aici nu stiu sa vada pe ecografie etc. Cumva aveam o retinere, nu stiu de ce. Tot spuneam ca trebuie sa ne relaxam, ca eram si stresati cu creditul la masina, ca analizele hormonale sunt in regula si ca era doar o problema de timp pana sa reusim si noi. Pana cand prin luna iunie 2022 am avut o discutie cu sotul meu legat de bebe si de cat timp incercam si deja alti prieteni din jurul nostru mergeau la clinici pentru FIV sau faceau investigatii/desfundari la trompe si noi nimic. Parca asteptam o minune.

    Si atunci m-am hotarat sa il contactez pe medicul de la Szeged, d-l doctor Tibor Novak. Norocul este ca stie si limba romana si a fost foarte usor sa fac programarea prin e-mail. 5 iulie 2022 a fost data programarii. Am ajuns la Szeged la cabinet si inauntru in sala de asteptare erau doar cupluri/oameni ce vorbau in limba romana. Pe usa cabinetului scria in limba maghiara si in limba engleza: Problem resolving place. Am ramas uimita de aceea pancarta. Am zis mama dar ce increzator e medicul asta.

    A venit si randul meu sa intru in cabinet la consult. Seba nu mai stiu de ce nu a intrat, de rusine cred. Din cauza emotiilor am uitat sa intrebam daca are voie si el. I-am spus la medic istoricul, ca ne dorim un bebe, s-a uitat peste analize, investigatii si a urmat consultul ecografic propriu zis. Eu cumva eram foarte flower power stiind de la medicii din Timisoara deviza: Relaxati-va! si ca nu aveam nimic medical vorbind. Si in timpul ecografiei incepe medicul maghiar sa spuna: 'aveti un fibrom uterin, uter septat si aderente pe ovare. Din aceasta cauza nu puteti ramane insarcinata. Va recomand o interventie laparoscopica care o puteti efectua ori aici la Szeged ori in Romania, unde sa fie curatat uterul si indepartate aderentele de pe ovare.' Am simtit ca a picat cerul pe mine cand mi-a spus ca AM CEVA. Am mai bajbait cateva intrebari: cat ar costa interventia la Szeged? maxim 3000 euro mi-a spus. Si in cat timp putem incerca din nou sa raman insarcinata? - 'dupa 2 cicluri menstruale.' I-am multumit pentru consultatie si recomandari, am platit si am iesit din cabinet. Am inceput sa plang instant cand am iesit afara cu sotul meu. Nu imi venea sa cred ca de la a nu avea nimic, dintr-o data aveam atatea probleme medical vorbind.

    A mai durat 2 luni si jumatate pana sa ne hotaram ce sa facem in continuare. Ma gandeam daca recomanda operatia laparoscopica la toata lumea si poate nu am nevoie de ea, cum a facut-o si prietena mea? - Da, dar apoi a zis ca nu e obligatoriu sa ma operez la Szeged. Ce interes ar avea sa imi zica de operatie daca eu aveam de gand sa o fac in Romania? Si tot asa...

    Am hotarat sa mergem in concediul de vara in Palma de Mallorca in luna august si sa ne hotaram dupa aceea ce facem. Daca nici in Mallorca nu ma relaxez si nu raman insarcinata atunci nu stiu unde. Si totusi nu am ramas insarcinata in concediu. Dupa ce ne-am intors am hotarat sa ma duc cu ecografia de la medicul de la Szeged la 2-3 medici la consult in Timisoara sa vad daca ei vad ce mi-a spus medicul maghiar. 

    Un medic mi-a zis ca nu am nimic, altul ca m-am dus inainte de menstruatie si ca endometrul era gros si ca poate asta a vazut. Al 3-lea medic care era mai in varsta putin si aveam recomandare ca e bun pe eco mi-a spus ca nu vede sigur ce a vazut medicul maghiar, dar daca cel de la Szeged asa mi-a spus atunci sa merg pe mana lui. Auzise de medicul respectiv ca e bun. Si ca timpul trece si fertilitatea scade. Si acum e timpul sa fac ceva.

    Prin urmare, sictirita de atatea controale medicale si nici un raspuns sigur, avand si exemplul prietenei mele si si alte exemple din auzite am hotarat sa mergem pe mana medicului de la Szeged, d-l doctor Tibor Novak. Spoiler alert: datorita lui am reusit sa raman insarcinata natural, in prezent am 30 de saptamani de sarcina.

    Intr-o postare viitoare voi detalia povestea interventiei laparoscopice de la Szeged care ne-a ajutat sa raman insarcinata dupa 3 luni de la interventie.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Camera bebelusului este aproape gata

    Incet, incet ne organizam tot mai bine. Am pus ochii pe o comoda de infasat super-draguta de la Ikea si un dulap. Le-am comandat si dupa 2-3 saptamani de asteptare in sfarsit au venit. Tati si-a batut...
  • Morfologia de trimestrul 3

    In saptamana 32 de sarcina (in data de 12.09.2023) am avut un nou consult pentru morfologia de trimestrul 3 la d-l doctor Bogdan Cioata. Nu ma asteptam sa ne confirme ca bebe este deja intors cu capul...
  • Consult bebe saptamana 26

    In saptamana 26 de sarcina am avut un nou consult ecografic la d-l doctor Bogdan Cioata (27 iulie 2023). Nu mai fusesem la control din saptamana 20 (si din saptamana 22-23 cand am avut episodul acela ...
  • Morfologia de trimestrul 2

    Dupa 2 luni de la ultima consultatie a venit timpul pentru morfologia de trimestrul 2 la 20 de saptamani de sarcina. Ce emotii am avut! Deja bebe nu mai incapea pe tot ecranul de la eco, se vedea ca a...
  • Ultima vacanta in 2

    Ne-am hotarat sa plecam o saptamana in vacanta in Romania si aveam recomandarea de la o prietena sa mergem in judetul Covasna. La Zabola Estate am stat 2 nopti si la Balvanyos resort am stat 3 nopti. ...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...