Bloguri

Jurnal de sarcina

Luna a 7-a

  • Iubirea mea,

     

    Am intrat in luna a 7-a de sarcina, au mai ramas doar trei luni pana cand ne vom vedea.

    Sa stai cuminte acolo pana la termen, ca sa cresti mare si sa fii sanatoasa, pui drag.

    Tati mereu intreaba ce mai faci (de parca ai avea prea multe optiuni acum), abia asteapta sa te vada, deocamdata in burtica, iar pe 6 ianuarie la ecograf.

    Tati a spus ca va sosi acasa pe 4 ianuarie, din pacate vom petrece sarbatorile in trei: tu, Mihai si eu (tati va fi alaturi de noi cu gandul si cu inima), dar mai important este sa fim toti sanatosi, ca vine ea si vremea sa ne putem imbraitsa cu totii.

    Deci tati soseste pa 4 ianuarie, iar pe 6 il luam cu noi la doctor, sa isi cunoasca si el fetita mult dorita, este cel putin la fel de nerabdator ca mine sa te tina in brate, dintotdeuna si-a dorit fetita, tare ma tem ca vei deveni in scurt timp rasfatata lui tata :))

     

    Alaltaieri m-ai speriat putin, de fapt nu tu, iubire mica, niste dureri de burtica m-au speriat, erau destul de intense si nu au cedat la tratament si nici la sederea in pat, cred ca am adormit cu acea durere.

    Ieri abia m-am incumetat sa mergem la Pitesti, sa dam examenul auto, ca eram pregatite si am zis sa scapam macar de sala.

    Am facut 24 de puncte, ca suntem fete destepte :)

    As fi vrut sa ma programez si la traseu, insa pe drumul pana la Pitesti am realizat cat de mult ai crescut si cat de greu imi este sa stau mai mult timp in sezut, pe scaunul de masina si am realizat ca o sa imi fie foarte greu sa fac sedintele necesare inainte de examen. Luand in calcul si alti factori (nevoia frecventa de a merge la toaleta, frigul care s-a instalat s.a.), am realizat ca nu are rost sa ma grabesc.

    TU esti cea mai mare realizare si meriti toata atentia, nimic pe lumea asta nu merita sa te supun vreunui risc, asa ca am decis sa aman traseul pentru anul urmator, dupa ce te voi fi nascut si vei putea sta in siguranta acasa in patutul tau.

    Sunt foarte impacata cu decizia aceasta, cel mai important este sa ajungem cu bine la termen si sa fii sanatoasa, este timp pentru toate dupa aceea.

     

    Te agiti uneori asa de tare.... dar finut, se vede ca esti o fetita dulce.

    Vad ca iti faci singura programul: spre dimineata, pe la 4, ai avut  ora de aerobic, iar astazi mai mult de dimineata te-ai "jucat", desi mami era in picioare, avea treaba.

    Acum am reusit si noi sa ne asezam in pat, dupa ce am facut niste snitele d epui, baclava si un dus, plus ca am vorbit la telefon destul de mult cu nasa lui Mihai, iar imediat dupa aceea ne-a sunat Martha, o verisoara de-a lui mami de la Bucuresti. Mi-a facut placere sa o aud.

     

    Ah, ieri am trecut si pe la doctora de familie, sa luam un bilet de trimitere pentru setul de analize pe care trebuie sa le facem pana la urmatoarea vizita la ginecolog, ne-am luat si tensiunea: 12 cu 7.

    De la Pitesti am cumparat si un tesiometru digital, sa nu mai avem mereu grija tensiunii, sa o putem lua acasa, cand vrem noi, plus ca putem sa o luam si rudelor care au nevoie.

     

    Puiutul meu scump, nici nu stii cat de mult te iubesc mami si tati, desi inca nu ai "iesit" in lume, te iubim nespus de mult, de cate ori ma gandesc ca voi fi mamica de fetita, ma infior, abia asteapta mami sa te imbrace frumos, sa iti puna fundite in par ..... sa te faca precum o papusica.

     

    Te iubim mult, draga mea.

    Sa fii cuminte!


Comentarii

3 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Final de calatorie

    Iubirea mea,   Sunt cea mai fericita mamica din toata lumea, atat de fericita, incat m-as urca in varf de munte si mi-as striga fericirea in fata intregii lumi :)   Pe 1 Martie 2014 s-a ...
  • Tic-tac, tic-tac.....

    Iubirea mea,   Mai este putin si te vom tine in brate :) Doar patru zile au mai ramas........  Am stat cu mare teama ca te vei grabi, mai ales dupa doua travalii false, ambele noaptea, cu...
  • 1 Martie 2014

    Iubita mea fetita,   Ieri am fost la doctor, la controlul de rutina. Prima veste e ca suntem bine amandoua............ a doua veste: am stabilit Marea Intalnire: 1 Martie :)Asa a propus doctor...
  • Asteptare.....

    Iubire mica,   Maine, 23 ianuarie, implinim 34 de saptamani. Teoretic AMR 6 saptamani, insa este foarte posibil sa vii pe lume mai devreme. Doctorul ne-a spus ca este foarte important sa impli...
  • Bagajul pentru maternitate

    Iubirea mea,   Desi mai sunt doua zile pana implinim 33 de saptamani, am inceput pregatirile pentru sosirea ta pe lume :) Prefer sa le facem impreuna, decat sa apelam la altcineva, bebelina me...

Din aceeasi categorie...

  • Sunt din nou însărcinată

    Cu multă emoție anunț și aici ca sunt din nou însărcinată și vreau să îmi spun povestea în câteva blog-uri și celorlalte mămici, Am 28 de ani, în curând 29, sunt însărcinată în 27 de săptămâni și lâ...
  • Săptămâna 27 si 5 zile

    Buna ziua! Am ajuns sa fiu preluata de o alta dna dr, l-am vazut pe bebe din nou, l-a masurat, are 2800 de gr, e inca in mișcare, pregătit de naștere, de acum așteptăm momentul venirii lui . Peste o s...
  • A doua sarcină - al doilea trimestru (aproape pe final)

    Bună dragi mămici! Ma aflu acum la cea de-a doua sarcină, în trimestrul 2, deja aproape de final, spre începutul celui de-al treilea trimestru. Am decis să mai facem un copil, pentru că pr...
  • Sportul in sarcina

    Buna tuturor, Astazi aleg sa vorbesc despre cum mi-a imbunatatit mie sportul perioada sarcinii. La acest moment sunt in ajunul saptamanii 28 si al trimestrului 3. Odata cu finalizarea trim 1, ...
  • Zile de bebelușeală. Săptămâna 27 de sarcina

    Azi, 27 de săptămâni+1.Mai este foarte puțin până o sa ne cunoaștem. Simptome pentru săptămâna 27:dureri de spate, transpirație excesiva datorita căldurii, mâini si picioare umflate. Ps:Micuța este fo...
  • Analize

    Am făcut săptămâna trecută niște analize conform indicațiilor primite din partea medicului. Până aici nimic ieșit din comun, mi-a cerut să repet testul pentru toxoplasmoza si rubeola pentru ca nu am i...
  • O zi liniștită, una agitată

    Am observat ca unele zile sunt mai linistite, linistite pentru mine din punct de vedere emotional, adica bebelina e activa mereu, si eu sunt plina de energie si se activeaza acest "efect de cuib". Al...
  • Timpul trece, emoțiile cresc

    Timpul trece si deja in saptamana 27 mi se pare ca mai este atat de putin si totusi atat de mult.. Am inceput sa fac niste cursuri de puericultura online alaturi de sotul meu si pot sa spun ca sunt fo...
  • Saptaman 27 si "efectul de cuib"

    Am intrat in saptaman 27 si cred ca ce simt din ce in ce mai intens este celebrul "efect de cuib" sau cum i se mai zice "nesting". Imi vine sa fac curat peste tot, inclusiv sa curat inelele de la drap...
  • Simptome în trimestrul 2

    Daca in primul trimestru oboseala constanta alaturi de starile de greata erau principalele simptome ale sarcinii care nu imi dadeau deloc pace, incepand din trimestrul 2 lucrurile s-au schimbat. Dintr...