Bloguri

Jurnal de sarcina

Prima vizita la medic

  • Prima vizită la medic, am plecat de dimineață la doctor pentru a ne da o trimitere la un doctor ginecolog. Când am ajuns la doctorița am vorbit cu ea, ma consultat si a spus sa aștept putin ca imi va da. Am întrebat-o pe ea de un medic ginecolog pentru că noi nu cunoșteam unul. Cu multe emoții am luat trimiterea si am mers la control. Cand am ajuns acolo am întâlnit o domna doctor un pic răutăcioasa, pot spune. Nu a fost foarte draguta cu mine, ma așteptam sa fie mai calma si sa discute mult mai frumos cu mine, fiind la prima sarcina nu stiam nimic din ceea ce mă așteaptă. Sotul ma așteptat afara, nu a avut voie sa intre cu mine la control. Dupa control mi s-a spus ca poate fi sarcina sau chist. Spre rusinea mea nu stiam ce este chistul. A spus sa revin la un control din nou si imi va spune sigur. Am fost foarte stresata, nu stiam ce sa fac.. Ce sa spun. Fiind sarcina foarte mica nu se vedea, dar atunci nu stiam multe lucruri pe care acum le înțeleg. Sotul nu a fost atat de agitat ca mine, a spus ca vom reveni si sigur este o sarcina. După ceva timp am facut din nou programare pentru un control dar de aceasta data am cautat un alt doctor ginecolog, unde am aflat ca este sarcina 100% si nu am alte probleme.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Burtica in fiecare luna

    Burtica creste din ce in ce mai repede iar noi ne pregăteam pentru ce va urma. După cateva luni de sarcina nu mai puteam dormi pe spate sau pe burta,  dar adormeam mereu pe o parte. Cand puneam mana ...
  • Am ales numele copilului

    Ne pregătim cu pasi repezi de întâlnirea cu bebe si este timpul să  alegem un nume. 💙 Vă  spun sincer că nu stiam ce nume sa  punem, dar într-o zi vorbind cu soara mea la telefon imi spune ca vrea sa...
  • Prima vizita la medic

    Prima vizită la medic, am plecat de dimineață la doctor pentru a ne da o trimitere la un doctor ginecolog. Când am ajuns la doctorița am vorbit cu ea, ma consultat si a spus sa aștept putin ca imi v...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Am ales un set foarte frumos pentru cel mic. Nu stiam cat va fi de mare si nu stiam de toate lucrurile, de care aveam nevoie pentru cel mic. Dupa ce am vorbit cu prietenele mele si ne-am interesat, a...
  • Am aflat sexul copilului

    Am aflat tarziu sexul copilului nostru, dar a meritat asteptarea. Am aflat ca este baietel si am fost foarte fericiti. Bebe crestea sanatos si era foarte activ. Ne bucuram impreuna de aceste momente ...

Din aceeasi categorie...

  • Cum am aflat că sunt însărcinată?

    La început de sezon de iarnă, final de an trecut, m-am trezit cu o infecție urinară de toată frumusețea. Se manifesta prin dureri crunte și sângerări.   Mi-am făcut curaj să merg la...
  • Emotia primului test pozitiv

    De cand ma stiu mi-am dorit copii si mi-am imaginat acest moment atat de diferit fata de cum a fost...emotiile reale din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata nu se compara cu visele si planur...
  • Primele analize

    La primul consult de confirmare a sarcinii medicul mi-a recomandat niste analize. Am fost si cu dosarul de la prima sarcina. Eu am anticorpi la toxoplasmoza si rubeola si nu am mai repetat aceste an...
  • Confirmarea Sarcinii

    Prima vizita la medicul ginecolog pentru confirmarea sarcinii a fost fix asa cum mi-am dorit si visat. Pe doamna doctor am cunoscut-o chiar atunci, deoarece inainte am mers la un alt medic ginecolog, ...
  • Primul control

    Bună! Pentru ca am aflat atât de devreme ca sunt insarcinata, chiar înainte sa îmi vina menstruația cu 5 zile, am preferat sa mai așteptăm câteva zile pana voi merge la primul control. Așteptarea a f...
  • Prima ecografie

    A venit și ziua când trebuia să merg la ecografia de confirmare sarcină. Eram emoționată până la cer, nu aveam nici un dubiu că nu ar fi ceva în regulă. Am rugat-o de dinainte pe dna doctor că dacă o ...
  • Una dintre cele mai fericite zile din viata mea

    17.02.2023, bănuiam ceva, însă, nu eram 100% sigura. Îmi doream din tot sufletul sa fie adevărat. Ma trezesc la 6:00 l, merg la baie, fac testul cu mainile tremurânde. După câteva clipe, pentru ca îmi...
  • Cum am primit surpriza

    Bună tuturor, sunt Alexandra, am 25 de ani și în prezent aștept să nasc cei mai minunați gemeni. Dar până aici, a fost o călătorie neașteptată, emoționantă și ușor dificilă. La momentul respectiv av...
  • Confirmarea cu probleme

    Cu ambele teste in mâna, neînțelegând dacă bebe este sau nu, m-am gândit sa mai aștept. Zis si făcut… am făcut programare la ginecolog când ar fi trebuit sa ai cam...
  • #Suntem insarcinaaaati

    Ai apărut pe neașteptate, ne doream atat de mult sa trecem și noi prin momentele astea, asa ca după ce am observat ca menstruatia intarzie sa apară, am zis ca e momentul sa încerc sa fac un test de s...