De ce am ales să nu mai merg la un curs de alaptare?

În acest blog voi scrie despre experienta mea cu alăptarea primului copil. Una plăcuta, desfasurata fara probleme! (ceea ce sper sa se intample si la al doilea copil, dupa nastere). Am alaptat 4 ani, fara intrerupere, pentru ca asa mi-am dorit, dar si pentru ca s-a putut. 4 ani in care am avut insa si momente de frustrare, dar iata ca timpul a trecut, bebe s-a facut baiat mare. Consider de prisos sa mai merg la un curs de alaptare, sper ca experienta celor 4 ani de alaptare - si daca bebe din burtica va fi dornic de titi - sa fie utila acum. Am mers in prima sarcina la un curs de alaptare (care mi-a prins foarte bine), am citit multe materiale si am vizionat multe clipuri pe aceasta tema. Aveam emotii mari! Si iata ca vine si ziua cea mare, mi se aduce bebe in salon, momentul zero: pun bebele la sanul stang. asistenta care mi l-a plasat imi spune sec: il puneti la san asa si il alaptati asa. si pleaca. bazandu-ma pe cunostintele teoretice - si mai mult pe instinct, ii ofer sanul copilului. dar nu aveam mamelonul format. formez repede mamelonul, tragand de el cu un prosop si pun copilul la san. micutul se ataseaza cuprinzand cu gurita mare tot mamelonul si incepe sa traga, gafaie micutul, pt ca abia atunci incepe sa stimuleze sanul. era a doua zi dupa nastere. insist, punandu-l tot mai des la san, fara sa refuz biberonul oferit de asistente la fiecare 3 ore, si pana seara vine laptele. un lapte gros, galben, care mi-a patat camasa. din fericire, nu am facut febra laptelui. mititelul sugea cu pofta lichidul ala auriu, gafaia si transpira din cauza efortului si cand termina, dadea capul pe spate satisfacut, cu gurita deschisa, din care curgeau cateva picaturi de lapte. de a doua zi am inceput sa refuz biberoanele de lapte oferite in spital si sa il pun in continuare la san. in continuare nu aveam mamelonul format, dar trageam de el cu prosopul, iar dupa alaptare, il ungeam cu crema. Acasa mi-a fost mai greu, pentru ca parea sa suga non-stop, iar frustrarea mea venea si din cauza faptului ca mama ma tot presa sa ii dau „completare” pt ca nu „se satura”..aaa, si da-i „iubita” suzeta, ca sa se linisteasca. binenteles ca nu am ascultat si m-am incapatanat sa ii ofer sanul. imi aduc aminte ce des il alaptam in primele 2-3 luni, sanii curgeau, bebe se pufosea, dar lactatia se regla. ragade nu am facut, colicii nu au aparut si mami era mai putin stresata. ca sa nu mai spun ca era si intr-o forma fizica incredibila. cel mai greu mi-a fost cu salturile mentale, achizitiile noi si aparitia dintilor. dar alaptatul a fost divin, mai ales cand bebe era bolnavior. anii au trecut, bebe crestea cu sanul, a facut chiar si un an de gradi alaptat fiind. sugea acasa, niciodata nu cerea acolo, sau in parc, mai ales dupa varsta de doi ani. era momentul nostru intim. alaptarea m-a ajutat si sa il introduc in lumea povestilor. intarcarea a fost blanda. venise pandemia si cel mic avea deja 3 ani si 8 luni. am incpeut procesul de intarcare cu povesti, am introdus alte ritualuri. avea voie titi doar dupa somnul de pranz, o data noaptea si dimineata la trezire. imi aduc aminte ca ultima oara cand i-am dat san a fost in dimineata zilei in care a implinit 4 ani. a supt doar un minut, dupa care mi-a spus: ”gata, sunt baiat mare de azi”. mi s-a rupt sufletul, dar era un capitol care trebuia incheiat. dar...intarcarea nu s-a terminat aici. timp de un an de zile i-am permis sa adoarma cu mana pe san, direct pe piele. apoi, timp de un alt an de zile, cu mana pe san, dar prin haine. la 6 ani am convenit impreuna ca e momentul sa renuntam definitiv la titi. ei, acum are aproape 7 ani si inca are amintiri cu titi si imi povesteste cat de bun era laptele lui mami si ca ii placea sa il tina in gura, ca sa ii simta gustul mai mult timp. alaptarea poate parea dificila, dar e minunata, din multe puncte de vedere. si de data aceasta am de gand sa alaptez asa mult. si sper sa reusesc!