si uite cum pe data de 03.01.2014 la ora5 dimineata ma trezesc eu cu ceva junghiuri. mai sa fie, vine bbebe ? am zis hai sa mai stau, sa vad ce se intampla in continuare. dop pierdeam la greu, cu urmulite rosii clare de data asta. in fine, peste vreo catev aminute alt junghi. am luat foaie si pix si am inceput sa monitorizez contractiile, stiind ca trebuie sa ajung la spital si voi fi intrebata ce cum si la cate minute. pe la 6 ii dau un cot consortului si ii zic : scularea ca am contractii dureroase. norocul nostru a fost ca am trimis fata in cantonament la matura mea din data de 25 decembrie, a am putut sa scormonim prin casa dupa una alta in liniste.oricum mama s-a trezit, s-a panicat, in fine. ma imbrac, luam bagajul pentru sala de nastere, ii zic sotului sa cheme un taxi, el nu, batman batman, sa luam masina. ( era sa faca aciident de emotie pe drum ). in fine, ajung la spital cu 4-5 dilatatie, ma interneaza, ma duc in sala de nastere, ma pun pe amsa si incepe monitorizarea. pwe vena perfuzie, ma gandeam eu ca o fi stimulent de contractii, in fine, cred ca pe la 7 apare dna doctor, cheama anestezista, imi monteaza epidurala cu emotii binenteles ( sunt cam rea de durere ) , ma pun pe cal si dna doctor imi rupe membranele. ce a urmat a fost dur de tot. nu am crezut ca pot exista contractii atat de violente si puternice, aproape simteam cum se dilata toate in mine. m-au dat jos de pe cal si iar in pat. sincer nu am inteles deloc fusgareala asta cal pat, dar ma rog, anestezia m-a ajutat mult insa. si a venit si momentul cel mare. din o singura contractie de impins a venit pe lume radu la 3870 g si 51 cm.
insa dur de tot a fost ce a urmat. placenta. nu am crezut ca poate exista asa ceva , la fgel si dna doctor. aproape o ora s-a chinuit sa scoata placenta cu mana, smulgea si scotea cate o bucatica. pur si siimplu nu voia deloc palcenta sa iasa.
revin ca plange radu
am revenit
decizia pana la urma a fost sa lasam o bucatica inauntru, ca nu mai suportam si un chiuretaj implica riscuri mari.
ajung la sala de lauzie, pe seara ajung in salon, eu trotilata cu temperatura, vine dr house varianta feminina involburata toata sa ma ia la intrebari : daca mi-am facut toate analizele, cum au iesit, ce microbi am acvut... enervata i-am explicat ca am un dosar de analzie impecabil. replica a fost ca bebe nu e bine, e pe antibiotic, ca a vomat cu sange, ca eu treebuie sa fi avut vreo infectie in sarcina, ca nu m-am tratat. ma enervez de-a binelea si ii explic inca o data ca sarcina a fost urmarita de un medic coleg cu dansa, ca ecogrfistii sunt angajati ai spitalului si colegi, a iesit un circ ce mai. si replica dnei dr pediatru ( am aflat ulterior ca era pediatru) a fost ca bebe a ajuns sus, ca o sa il tina peste noapte, ca o sa ii dea lapte praf, ca daca il mananca bine, daca nu, nu.
dupa ce am povestit toata aceasta sceneta a reiesit ca tot eu am o problema, buba la cap . binenteles ca radu al meu avea streptococ b, ceea ce eu nu am. dar trec peste.
si de sambata dimineata a inceput cosmarul care s-a terminat ieri cand l-am externat.
nu am crezut ca la pediatrie nou nascuti exista atata mizerie umana : cu exceptia a doua asistente, restul praf si pulbeere. nu conta ca mamicii inca nu ii venise lapticul , replica invariabila era puneti-l la san. nu sa vina cineva sa ne arate ce si cum, sa ne explice cum e cu alaptatulnatural, nu, si in final tot noi mamicile eram de vina ca plang copilul si nu ne venise lapticul. cel putin asa a fost in cazul meu. m-a rontait asta micu de m-a rupt am rani sa imi traiasca. in primele zile m-am certat rau de tot cu o asistenta ca nu voia sa ii dea lapte praf de ajuns si facea pisu rosu. in urma scandalului pediatra de salon a trecut in fisa lui portie dubla. credeti ca se dadea ? nu, se dadea doar daca ceream eu. si pana nu am fost umilita, mulsa de o asistenta care nu credea ca nu am laptic de ajuns si a tinut sa se convinga personal de asta nu i-au adus portia prescrisa de doctor. parca dadeaudin buzunarul lor. marti am facut un chiuretaj sub anestezie generala ca sa curete dna doctor si restul de placenta. pe la 12 am ajuns in salon, pe la 4 bebe era adus la mine- eu trotilata cum eram, trebuia sa am grija de el. binenteles ca a inceput iar circul cu laptele, radu urla din toate puterile, eu nu puteam sa ii dau nimic dupa anestezie, vine o asistenta si incepe sa strige la mine ca de ce il las sa tile, de ce nu il pun sa san ? strigsi eu la ea ca nu pot sa fac asta dupa o anestezie generala. mai pe seara, a intrat pe tura una din asistentele care aveau suflet in ele si l-a luat la nou nascuti peste noapte.
rezultatul : radu, mare pofticios si mancau, eu cu lapte putin, nu ii ajugea portia ma, asa ca mereu primea si supliment. cosmarul incepea noaptea de la 1 jumate doua cand incepea sa planga de foame, eu cu el la san, ce sa traga, apa chioara poate. si dai cu urlete. si tot asa, noapte de noapte. am facut rani, curgea ce curgea laptic cu sange, mi-am luat aparatori, degeaba, acum am ajuns praf si pulbere cu sanii din cauza unor doamne carora nu le pasa ca erau acolo puse ca sa ne ajute, sa ne consilieze, sa ne dea un sfat, sa ne arate cum p-utem stimula lapticul fara a da in furie, nu, se purtau urat de paarca erau stapanele lumii chiar si cu buzunarul plin.
inca sunt socata de ce am putut pati in spital, cu greu ne adaptam si eu si radu la viata acasa, plange aproape tot timpul, wu incerc sa mai protejez ranile sa se mai vindece, radu obisnuit cu sanul in gura aproape non stop, eu cu mama si copil mic in casa...e urat tot ce s-a intamplat. ceea ce ar trebui sa fie un start frumos devine cosmar multumita unor femei care nu sunt femei. urat. am intrebat de consilierii de lactatie ai spitalului. era dna pediatru de salon si inca o doamna pe care am vazut-o o singura data la fata. si eu si colega mea de salon o asteptam ca pe painea cald, sa mai vine, sa o intrebam una alta, sa ne arate pe viu cum se pune corect copilul la san ca sa evitam ranile. nimic. nu a mai dat pe etaj. urat inca o data.
si cica noi mamicile trebuie sa fim calme, vesele,ca sa putem avea laptic suficient.
Comentarii