Copilas, in momentul in care scriu tu ai aproape 10 saptamani in burtica. Dar as vrea sa-ti povestesc despre momentul in care am aflat ca tu existi. Dupa unele banuieli si dupa indelungi amanari (ca sa ma obisnuiesc cu ideea), tati nu a mai avut rabdare si a venit luni, 21 iulie, cu testul acasa. Asa ca, vrand-nevrand, am mers la baie si nici nu am apucat bine sa-mi dau seama ce mi se intampla ca au si aparut doua liniute. Am inceput sa plang si sa tremur (nu ma intreba de ce, si tati m-a intrebat si nu a primit niciun raspuns), tati a cam intrat peste mine si a inceput sa topaie si sa zica, razand cu gura pana la urechi, ca o sa fie tatic. Deci o sa apari intr-o familie de ticniti, dar o sa iti placa! Eu eram destul de naucita, acum pot spune ca m-am invatat sa te stiu acolo si sunt pe zi ce trece mai nerabdatoare sa vad ce o sa se intample. Sa-ti mai zic ca in noaptea respectiva nu prea am dormit? Nu cred ca e greu de ghicit! Eram coplesita de tot felul de idei, emotii, sentimente...
Comentarii