Bloguri

Jurnal de sarcina

Sarcina oprita din evolutie in vreme de pandemie

  • Am rămas însărcinată din a 3-a lună de încercări. Am suferit la fiecare încercare, când nici nu apucam să fac testul de sarcină, că deja începeam să sângerez . Cu naivitate speram că e vorba de sângerarea de implantare. Și vorbeam cu Dumnezeu, mă târguiam cu El “Bine, dacă nu vrei Tu acum…”

    În a 3-a lună am vrut să mă opresc. Intuiam și nu m-am ascultat. Mă gândeam că urmează să fiu nașă de botez pentru cea mai bună prietenă a mea și deși știam că s-ar fi bucurat foarte mult pentru mine, n-aș fi vrut să fie decât ea în centrul atenției. Era momentul ei. De altfel, îmi era teamă de ce s-ar putea întâmpla, dacă ceva nu ar decurge bine - nu aș putea să o trădez, o iubesc foarte mult… Eram gata să iau o pauză. Dar ceva m-a împins să nu…Îmi tot spuneam că “poate a 3-a e cu noroc”, și … “dacă acum o vrea Dumnezeu și eu îi inchid ușa în nas? Poate nici nu rămân, dar măcar nu îi închid ușa în nas.” Și ca să imi dau toată silința, de data asta am făcut totul ca la carte. Mi-am luat teste de ovulație, temperatura bazală … monitorizare serioasă. Și tot mă târguiam cu El… “Vezi? Îti las ușa deschisă. Dacă vrei Tu să îmi frângi inima iar, treaba Ta… eu nu o să zic nimic”.

    Primul test de sarcină a ieșit pozitiv. Nu am putut să mă bucur din prima secundă… și mă târguiam iar “Așa ai vrut Tu? Asta plănuiai pentru mine? Bine, uite, te-am ascultat…”

    Curând, a început starea de urgență, datorită pandemiei COVID-19. Aveam ceva îngrijorări, în special pentru partea cu controalele, dar eram gata să imi adun tot curajul. Am aflat că nu poți intra cu partenerul la control - aveam să mă bucur doar eu de bătăile inimii, de imagini pe monitor. La 6 sapt și 0 zile, îi bătea inimioara…atât de dulce. Eram doar eu cu o mogâldeață , o bobiță căreia îi bătea inima. La următorul îi bătea și mai tare și deja eram confuză cu număratul săptămânilor - o vârstă știam noi, însă monitoarele îl arătau mai dezvoltat cu câteva zile. No reason to worry, era perfect normal.

    Tot datorită pandemiei, au început greutățile economice. Știam că urmează ceva măsuri de strâns cureaua și la mine la muncă și faptul că nu știam ce anume urma să se întâmple, mă neliniștea și mai mult. Deși nu aș fi vrut să anunț oficial sarcina (iarași – intuiția neascultată), am făcut-o gândindu-mă că trebuie să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca să nu îi lipsească nimic copilului meu. Am anunțat șefii…apoi colegii. Eram atât de fericită, încât le-am făcut un video în care anunțam (că doar lucram toți de acasă). S-au bucurat pentru mine și mă simțeam și mai însărcinată. Aveam în continuare toate simptomele și abia așteptam următorul control. Botezul prietenei mele fusese ținut la domiciliu. Tocmai botezasem un copil și mai aveam unul în mine. Mă simțeam norocoasă.

    Ca la următorul control să încerc să deslusesc de ce arată aparatul o săptămână în urmă? Chiar așa nu am înteles deloc cum se numără saptămânile de sarcină? Le mai merge măcar softul ăsta? Doctorul nu schița nimic. Mă împungea cu antena și nu înțelegeam de ce se tot duce peste sacul gestațional, de ce mi-l deranjează? Ce tot caută? Apoi îmi spune … ‘dar…avem o problemă foarte serioasă. Nu îi mai bate inima. Sarcina s-a oprit din evoluție”. Adică vrei să spui că acum două zile când anunțam cu atâta emoție, și mă simțeam atât de însărcinată, de fapt purtam în mine fătul fără suflare de o săptămână? Nu mai puteam procesa restul discuției. Mi-a rămas în minte doar că se va mai uita cineva încă o dată și tot la ce mă puteam gândi era “Foarte bine! Că aici e aparatul stricat!” La ieșire, dl dr mi-a strâns umerii, chiar când să ies pe ușă și mi-a spus încă o dată că îi pare rău. Ăla…ăla a fost momentul când am înțeles și mi-au pornit primele lacrimi de durere. Soțul nu se putea gândi decât la o a doua părere. Cerem second opinion! Căuta deja alt dr , pe care l-a și găsit și cu care am colaborat în continuare. Am mai făcut o ecografie, deși știam ce mi se va spune iar. Deja nu mai conta încă o dată aceeasi lovitură. Nu îmi doream decât să mai am o poză cu bobița mea. Tatăl nu iși putea vedea încă o dată copilul… pentru că pe pandemie nu ai drepturi de tată. Nu poți să îti vezi copilul nici viu, nici mort. Eram tot eu singură cu bobița neînsuflețită.

    Avem cea mai frumoasă poză ,cu puiul nostru, care se odihnește și pare trist/ă, se sprijină pe sacul gestațional. Nu mai pot face nimic pentru bebelușul meu. S-a dus fix la o săptămână după botezul prietenei mele.9 sapt și 4 zile. Parcă Dumnezeu a așteptat special. Urma să îl/o cheme Andrei/ea, ca pe ea (un nume pe care sotul îl dorea înainte să mă fi cunoscut cu prietena mea - pentru că Sf Andrei este ocrotitorul în Romania). Coincidența făcea, că s-ar fi născut chiar de Sf Andrei. Ce să înțeleg? Că L-a vrut Dumnezeu? Că a vrut să îmi dea o lecție? Că m-am târguit cu El și mi-a arătat El mie?

    Mai mult, de ce oamenii nu pot înțelege că sunt în doliu? Că nu am putut să îi strâng mânuțele, să îl țin în brațe? Nu are dreptul să fie plâns? Nu cred că și-ar dori cineva să iși audă mama spunând ‘hai nu mai plânge, liniștește-te’, ca după o notă proastă care strică media. Am dreptul să plâng, lăsați-mă să îl plâng, e copilul meu. Îl iubesc, e perfect pentru mine. Nu, nu vreau să aud că sunt tânără și mai fac altul. Nu vreau să aud că mai sunt și alte persoane care au pierdut sarcini și că pot vorbi cu ele. Nu vreau să vorbesc. Vreau să plâng, vreau să îi onorez memoria. Atât. Un simplu “ Îmi pare tare, tare rău…” și o îmbrățișare e suficient. E tot ce am nevoie.

    Da, singurul moment de pace l-am avut la anestezia generală. A fost ca atunci când rămaneam pe gânduri în metrou. Rămâi cu un gând , parcă nici nu mai știi care. Și apoi vine stația și trebuie să cobori. Aia e trezirea din anestezie. Și nu mai știi la ce te gândeai, dar trebuie să cobori.

    Oamenii spun tot felul de lucruri. Dacă nu e potrivit să le spui la o înmormântare, atunci nu e potrivit să mi le spui nici acum. Nu îi spui unei văduve ‘Lasă, că îți găsești pe altul. Are balta pește’. Nu îmi spui mie ‘Lasă, bine că s-a întâmplat acum și nu mai târziu. Putea fi mai complicat’. Suntem aici ca să măsurăm dureri, ca să ne credem deștepți și ca să trimitem video cu copii ,în continuare, unei mame îndurerate? Ca să o chemăm la aniversarea copilului nostru, ca să o întrebăm ce mai face? Ca și cum nu fac o treabă bună în a mă tortura singură deja. Voi ce ziceți? Nu fac eu o treabă bună?


Comentarii

2 comentarii
  • annya33 si Nicol1ch apreciaza asta
  • allyeu
    allyeu Imi pare rau pentru suferinta prin care treci!
    Plângi, e foarte normal sa faci asta!
    Ti-as spune sa te rogi la Dumnezeu sa aiba grija de sufletelul tau mic acolo unde este, dar stiu cum e...e greu sa te rogi acum, pentru ca nu intelegi de ce a lasat Dumne...  mai mult
    19 mai 2020
  • kaelyndra
    kaelyndra Îmi pare rău pentru pierderea suferită. În aprilie 2020 am pierdut și eu o sarcină, iar următoarea a fost extrauterină. Îți înțeleg durerea. Doamne Doamne are planul lui pentru fiecare dintre noi. În final, tot iese soarele și pe strada noastră.
    4 august

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • L-am vazut pe bebe azi

    Am ajuns la cabinet in jurul orei 15, emotionati ca de obicei..dupa vesnicele completari de fise Covid, nu am mai asteptat mult si am intrat impreuna sa vedem ce se mai intampla. Dupa masuratori si un...
  • Morfologie II

    Buna dragilor, Sunt in saptamana 22 si urmează maine morfologia de trimestrul 2. Emotiile sunt cat casa, incerc de fiecare data sa stau linistita in seara dinainte, dar nu reusesc deloc. Recunosc ...
  • Fericirea a inceput cu 2 liniute

    Bucuria a fost extraordinar de mare cand am vazut 2 liniute pe test. Dar parca nu ne venea sa credem, parca nu ne puteam bucura asa cum ar fi fost normal. Incercam de mai bine de 2 ani sa concepem un ...
  • Vizita înainte de cezariana

    Astăzi trebuia să fie ultimul control de dinaintea internării pentru operația de cezariana,dar am avut parte numai de peripeții. Dna doctor a avut alte câteva operații și a trebuit să așteptăm vreo 4 ...
  • Ecografie

    Gata, avem programare pentru data de 7 decembrie sa vedem ce mai face bebelul, oricum stim deja cat de activ este, indeosebi seara, noaptea..eu sper din suflet ca nu va fi asa si dupa ce iese din burt...
  • Ecografii

    De abia asteptam aceasta vizita la medic, am rezistat 4 saptamani fara sa te vad bebe. In schimb am simtit niste fluturasi prin burtica, am inteles ca esti tu si sunt mai linistita ca te simt. Sunt z...
  • Ecografie si pregatiri de vacanta

    Ne pregateam de vacanta, dar nu eram hotarati ce sa facem sa mergem sau nu. Vacanta era platita dinainte sa aflu ca sunt insarcinata si era in Turcia. Eram hotarati sa renuntam, dar fetita isi dorea t...
  • 18 saptamani

    A mai trecut ceva timp si a trebuit sa mergem la control pentru masuratori si verificari ale bebelusei. Eram asa nerabdatoare pentru ca de o luna nu o mai vazusem. Este perfecta si totul este bine. Ca...
  • Saptamina 32/33

    Azi am facut ecografia conform calendarului. Suntem foarte incintati azi am vazut petru prima data fata bebelui
  • Ecografia la 12 saptamani

    Ecografia de la 12 săptămâni a fost una extrem de surprinzătoare, deși lucrez în domeniul medical, am încercat sa nu citesc atat de mult despre perioada sarcinii, în principal ...