Bloguri

Jurnal de sarcina

Minunile din viata nostra!

  • Povestea noastra de dragoste a inceput in urma cu 10 ani jumate, atunci cand l-am vazut pentru prima data pe sotul meu, pe umarul de sprijin, pe prietenul si confesorul meu. Au urmat ani frumosi impreuna, am luat bacul, apoi licenta, apoi ne-am casatorit dupa 7 ani de relatie, am avut o nunta ca in povesti, asteptata de toata lumea. Apoi am decis sa ne luam o casuta si am plecat intr-o aventura frumoasa si grea in Irak-Kurdistan, intr-un santier cu 200 de barbati eu am fost pentru o perioada de 2 ani singura femeie, am lucrat in contabilitate, nu pot spune cat de greu era acolo, temperaturi de 50-60 de grade, locuiam intr-o baraca unde de multe ori mai intrau si soriceii din santier, am locuit pe o fosta albie de rau in camp cu munte la 30 km de primul oras, ieseam o data la 2 sapt de acolo, dar lucrurile astea ne-au apropiat eram unul pentru altul. Am rezistat si ne-am sustinut reciproc, cand ceda unul nervos celalat era tare si invers pana intr-o zi de august 2013 cand am decis sa revenim in tara, puterile nu mai erau ca la inceput, stresul pusese stapanire pe mintea si trupurile noastre. Am revenit in tara, cu greu ne-am gasit ceva de munca ... si asa platim in continuare casuta. Eu renuntasem la anticonceptionale din mai, iar prin septembrie ne-am dus la doctor am facut toate analizele si ne-am propus sa anucem pe lume minunea noastra. Eu imi doream sa nasc in iunie sa fie zodia gemeni ca tati... dar surpriza Dumnezeu a auzit decat gemeni ... nu si zodia ... :D, si iata-ne vom avea gemenasi.

    Dar sa va povestesc totul ... am inceput frumoasa aventura de a deveni parinti pe 21 septembrie nici nu va spun cum ne pregatisem noi ... cu cina si totul foarte romantic, septembrie nimic, nici octombrie, nici noiembrie, decembrie, ianuarie ... eu sufeream ca un caine mai ales cand vedeam gravidutze, am facut teste peste teste de ovulatie, de sarcina, temperatura bazala, nimic ... si apoi s-a intamplat sa mergem pana in Austria, l-a intoarcere ne-am oprit o noapte in Hunedoara si am vizitat mormantul sfant al Parintelui Arsenie, i-am citit cartile apoi, m-am linistit, nu mai plangeam cand vedeam gravidutze ma bucuram ... si a trecut si luna februarie fara sa se intample minunea ... Am ajuns in martie cand primavara a venit si in sufletul nostru. Deja nu mai eram stresata cu teste, insa speram ... i-am zis sotului meu sa mai incercam si luna asta mai linistiti si daca nu e nimic sa incepem investigatiile mai amanuntite, iar Dumnezeu ne-a auzit rugile ... sa consideram cum spun doctorii de pe 14 martie insa eu stiu exact cand a fost :D pe 22 martie ...

     


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Maine e ziua cea mare!

    Mai e o zi, maine dimineata e ziua cea mare la 6 jumate trebuie sa fim la spital sa facem internarea, abia astept sa va vad iubirile mele mici, aproape e totul pregatit, ieri am avut in vizita bunicii...
  • Amr 5 zile!

    Au mai ramas 5 zile pana la marea intalnire cu voi, sufletele mele scumpe, grauntele lui mami si lui tati! Nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul si cat de putin a mai ramas pana o sa va sarut p...
  • Saptamana 36!

    Bulgarasii mei de nea cu voia Domnului mai avem 11 zile intregi si ne vedem, mami cu tati au montat patuturile, au spalat lucrusoarele, le-am calcat, lenjeriile, am pregatit bagajul pentru maternitate...
  • Saptamana 35!

    Bulgarasi mei vineri la 34 sapt am fost la doctor si ne-a programat pentru marea intalnire, ziua cea mai importanta din viata noastra, momentul in care o sa va sarut piciorusele si o sa va tin in brat...
  • Dansatorii mei, saptamana 34!

    Iubirile lu mami, bagajul pentru maternitate este aproape gata, mai avem de adaugat mici lucruri. L-am facut desi imi doresc sa stati la caldurica in burtica pana la termen, dansatorii lu mamii. Luni ...

Din aceeasi categorie...

  • Infertilitatea există

    Infertilitatea există și doare,doare tare. După o lupta lunga cu infertilitatea,când eu și soțul ne dădusem bătuți,când ne cheltuisem pana la ultimul banut pe analize de genetica/infertilitate,când ...
  • Aflarea vestii

    se pare că a sosit dinnou momentul acela magic când am aflat că așteptăm încă un copil, când cel mic avea doar un an și patru luni. În primul moment, timorarea ne-a cuprins, gândurile noastre zbuciuma...
  • Test pozitiv

    Dupa multe incercari,dezamagiri si fel si fel de ganduri negre….surprize surprize, apare si mult asteptatul bebe 2. Ne-am dorit foarte mult inca un bebe, desi va fi o diferenta de vreo 4 ani in...
  • Sunt pregatita pentru o noua sarcina

    Inca de cand avea baietelul 1 an si jumatate ma gandeam sa incercam sa mai il facem si pe bebe 2, ca sa pot intra dintr-un concediu in altul. Cu el incepuse sa fie mult mai usor pentru ca ne intelegea...
  • Doua liniute pe testul de sarcina

    Dragi burtici si mamici, Eu fac parte din categoria gravidelor care n-au avut nevoie de un test de sarcina pentru a-si da seama ca sunt insarcinate. Auzisem povesti cum ca ,,o mama simte'', insa n-am...
  • Testul pozitiv

     Încep și eu a scrie aici despre noua etapa din viata mea. Eu sunt Ionela și am 31 ani, iubesc copiii și m-am bucurat foarte tare când am văzut testul pozitiv! Toată lumea mi-a spus c...
  • Cel mai frumos cadou

    Acum mai bine de doi ani, am discutat despre a avea un copil. Au urmat doi ani in care am tot incercat, au tot venit pe lume bebelusi in jurul nostru, numai al nostru intarzia. Am zis sa ne pastram ca...
  • Cum a inceput totul

    Mi-am dorit atat de mult sa fiu mama. Mereu am vrut sa am 3 copii. Nu 1, nu 2. 3. Si ii voiam pana in 30 ani. Dar nu a fost sa fie asa. Gandul de a fi o mama batrana ma sperie teribil. Diferenta de...
  • Lupta mea s-a incheiat cu o victorie

    Nu puteam incepe jurnalul sarcinii mele fara a povesti un episod care m-a marcat enorm - lupta cu infertilitatea. Cand auzeam de cupluri care se confrunta cu aceasta problema ma gandeam ca sigur gres...
  • E timpul pentru bebe nr. 2

    Încă de când bebe nr. 1 a făcut un an, ne gândeam tot mai serios la următorul copil. Ne doream și eu și soțul încă un copil, dar parcă nu aveam încă curajul necesar. Ne-am dorit ca totul să fie bine, ...