Incarcat in Ecografii - # ##inimioara ##bebe #ecografie #control
307 vizualizariPuiuțule mic, azi te-am văzut pentru a doua oară. Încetișor, incep să mă învăț cu gândul că vei veni în familia noastră. Cele doua surori ale tale deja au aflat de tine, și sunt entuziasmate. Cea mai mare este mai mult decât fericită! Ea a fost cea care a binevenit-o în familie pe cealaltă mai micuță. Ai două surori atât de minunate! Sunt atât de frumoase, și sunt nespus de bucuroasă că te așteaptă cu nerăbdare! Am totuși ceva emoții pentru surioara mai micuță. Sper că va reacționa bine la un nou bebeluș în casa noastră. Deja va fi și ea soră mai mare.
Am ajuns la 14 săptămâni împreună, puiule mic. Azi la eco totul s-a văzut bine, mă emoționez atât de tare când este vorba de tine! Deși am mai trecut prin doua sarcini, aceasta cu tine este cea mai solicitantă emoțional. Sunt sensibilă la ecograf, încep să plâng, mă apasă și vina de a-mi dori încă o fată - și dacă totuși ești băiat?
Doamna doctor a zis că momentan pari a fi mai mult fată. Mă agăț de această veste incertă și ies fericită, deși știu că e posibil să nu fie așa cum a zis. Dar pentru moment mă bucur de această posibilitate. Tatăl tău este afară, mă așteaptă împreună cu fetele mici. Din păcate din cauza pandemiei, tatăl nu mai poate intra la eco să vadă copilul. Mă doare inima că nu a fost lângă mine, să te vadă. Am doar o ecografie pe care poate să te vadă puțin. Cu degetul, trasez pe ecografie piciorușele tale, burtica, căpușorul, și îi spun lui tati "Uite, vezi? Piciorușe, mânuțe..." în timp ce desenez imaginar cu degetul pe hârtia fotografică. Nu înțelege multe, dar este fericit. Se bucură că ești bine. Și eu mă bucur nespus că ești bine!
Comentarii