Incarcat in Tati afla despre bebe - ##bebe #tata #sot
462 vizualizariTatăl tău a venit acasa speriat, îngrozit. A intrat în fugă, a aruncat rucsacul în hol, și a intrat în sufragerie gâfâind. Crede că a murit cineva, se așteaptă la ce e mai rău. Văd cum se uită la mine îngrijorat, și mă întreabă abia răsufland "Ce e? De ce m-ai chemat?". Îi arăt testul de pe birou, "Ce e... uite ce e!". Privește câteva secunde, și văd cum intră într-un extaz greu de înțeles pentru mine. Mă ia în brațe, scoate sunete de bucurie, și mă ține parcă forțat într-o îmbrățișare pe care nu o vreau. De ce e așa de bucuros? De ce se bucură? Avem deja doi copii, cum o să ne descurcăm cu al treilea? Adică el chiar este fericit de veste? Nu eram pregătită pentru încă unul! Abia am revenit la lucru și abia m-am readaptat!
Eu plâng incontrolabil și abia gem "Nu mai pot..." și el este fericit. Plâng și gem de parcă am murit. Abia m-am abținut până a venit el acasă, iar acum am cedat. Cum vine asta? Cum vom face, puiule, cu tine? Tatăl tău bate din palme și sare, zice "Abia aștept!", cântă de bucurie și râde, iar eu sunt distrusă.
Mi s-a terminat pauza de masă. Tatăl tău a rămas azi să lucreze de acasă restul zilei, și ocazional mai spune cât de mult se bucură și ce fericit este. Eu nu mă pot concentra și uneori spun că nu reușesc să mă adun să termin taskurile pe azi. Parcă nu mai exist. Dau clickuri haotic, abia reușesc să scriu ceva, nu discut cu colegii, nu mă mai interesează nimic. Mă simt de parcă trăiesc într-o altă realitate și toate sunt în reluare în jurul meu, nu îmi simt corpul și nu mă mai pot gândi decât la sarcina aceasta neașteptată.
Comentarii