"Hai, greieras!"

Vanzatoarea de la aprozarul de unde ma aprovizionez cu felii de pepene verde in ultima vreme, mi-a spus azi, in timp ce asteptam cuminte la rand:"Hai, greieras!" Mi s-a parut atat de dragut "complimentul" ei. :) Apoi, uitandu-se la o alta doamna, a adaugat:"Ah, cat imi place de ele cand le vad asa!" 

Mi-a reamintit de bucuria pe care ar trebui sa o aiba fiecare graviduta. Da, dupa o alta sarcina dusa la bun sfarsit cu greutati sufletesti, dupa 6 luni de framantari, griji, tristete, lacrimi si alte asemenea trairi luate parca din Cutia Pandorei, spun cu tot sufletul, cu toata mintea:"FEMEIA GRAVIDA TREBUIE PROTEJATA FIZIC SI MAI ALES SUFLESTESTE.

Da, bineinteles ca iarasi plang. Stiu ca este si de la hormoni, dar as plange, oricum, si cand Amalia va avea 5 ani. Pentru ca nu exista nicio celula in mine care sa creada altceva si tocmai lipsa aceasta de protectie ma va face mereu, insarcinata sau nu, sa plang de tristete pentru femeile care nu au parte de ea...incepand cu amintirile DESPRE MINE.

Amalia este fetita mea care maine implineste 30 de saptamani. 30 de saptamani grele; Este fetita mea puternica. Am zarit zilele trecute un text in care m-am regasit:"Not all daughter's are daddy's princess. Some are mama's worrior." si in care imi regasesc si fetita...din pacate. Dupa 10 ani tulburi, am ajuns sa vreau sa fi fost "daddy's princess". Am obosit sa fiu "mama's worrior". Simt o nevoie nebuna de barbatul pe care te poti baza, barbatul care iti este aproape fizic si sufleteste, barbatul care intelege ca desi esti o leoaica descurcareata, esti femeie sensibila si esti obosita de greutatea barbatului in care te-ai transformat, de barbatul care pretuieste si are grija de iubita lui insarcinata.

Cu toate astea, mai intalnesc uneori oameni care, prin comportamentul lor frumos si protector cu o femeie insarcinata, imi reamintesc cat este de minunata si binecuvantata aceasta perioada, dincolo de greutatile ei fizice si sufletesti. 

Multumesc acestui site ca a pastrat amintirile mele de acum 10 ani! Intru si recitesc uneori si imi pare rau ca nu am mai multe, chiar. Atatea lucruri de care nu imi mai amintesc acum, dar randurile alea si locul asta au reusit sa le mentina vii. Cand ma plimb printre acele randuri, ma pierd in viata Alinei de la 26 de ani....si e placut uneori...doar uneori. Cu siguranta i le voi arata lui Alexandru, dar inca nu-i pregatit. Abia implineste 10 ani peste 2 zile deci mai astept. Mintea si sufletului lui stiu ca inca nu sunt pregatite sa inteleaga ce se intampla acum 10 ani intre parintii lui. 

Am o presimtire ca si puiul asta va trebui sa faca acelasi lucru peste vreo 15 ani. 

As vrea sa cer iertare copiilor mei pentru faptul ca nu am reusit sa ii protejez suficient de mult de suferinta din afara, dezlipindu-ma de evenimentele care aveau loc in exterior. Atat de dure de data asta asta incat de 6 luni au fost la granita dintre bucurie si tristete de la aflarea vestii ca sunt insarcinata. Am fost mai pierduta ca niciodata in viata mea...si n-am putini ani: 38 in curand. Imi amintesc cum spuneam in urma cu 10 ani ca atunci cand voi fi din nou mamica, o sa fiu cu siguranta acea graviduta rasfatata si pretuita de iubitul/sotul meu, de tatal copilului meu. Ca merit. Ca am trecut deja prin Iad si merit Raiul pe viitor.

Din pacate nu a fost deloc asa....sau au fost atat de putine si scurte aceste momente incat le vad ca dimensiunea unei luni dintr-un an. Si tinand cont ca si astea sunt adunate bucatica cu bucatica, nici nu imi mai aduc aminte cum se simt linistea si bucuria lor.

Mi-am dat seama, in schimb, cat de mult tin la tine si cat insemni in viata mea, copil plin de energie, vinerea trecuta cand m-am trezit si nu te-ai trezit si tu o data cu mine, asa cum obisnuiesti de 2 luni. M-am foit, ridicat din pat, baut apa, sperand ca iti dau trezirea, dar ...niciun semn pret de 30 de minute. Plangand m-am epilat, vorbeam chiar singura in baie, gandindu-ma la ce este mai rau :)) , l-am sunat pe tatal tau sa vina de urgenta acasa cu o masina si sa mergem la spital sa-ti aud inimioara. 

Pe drum am simtit ceva, dar nimic de care sa fiu sigura. Cand ecograful a facut sa se auda bataile inimii tale, bineinteles ca am schimbat plansetul de ingrijorare cu cel de bucurie intr-atat incat d-na doctor a spus ca ma interneaza daca nu sunt stabila emotional. Am spus ca sunt in regula, dar am primit recomandare ca, daca in urmatoarele 2 zile nu esti la fel de energica cum te stiu, sa ma prezint luni la spital. Tot atunci am aflat ca, potrivit dimensiunilor, arati ca ai fi chiar cu o saptamana mai marisoara decat calculele si cantaresti 1320 de grame. 

Intr-adevar vineri si sambata, in prima parte a zilei, te-am simtit mai linistita/molesita decat de obicei. In zilele alea m-am intrebat daca tu, de obicei, esti agitata peste normal si in dimineata aia erai doar linistita sau daca chiar fusese un moment de panica intrucat felul tau de a fi este unul energic. Ma intreb asta pentru ca joi dupa-amiaza avusesem o bucata de zi in care am ras teribil de mult cu cei din familie pe seama unor poze si video-uri facute in urma cu 15 ani si pe care le-am trimis cand unuia, cand celuilat, pana tarziu, dupa miezul noptii si chiar adormisem linistita.

Am creat cu tine o legatura atat de stransa si o spun de parca esti primul copil. Suferinta simt ca ne-a unit. Am trecut prin multe clipe urate impreuna, dar tocmai asta te face mult mai pretioasa in ochii si sufletul meu. Parca esti de mai mult timp in pantecul meu decat o spune calendarul. Deja ma gandesc cu tristete la clipele in care n-o sa mai fii in burtica si, desi o sa fii afara si te voi putea strange in brate si o sa te pupacesc (ah, cat astept!), nu stiu de ce am impresia ca ma voi simti pustie. 

Sunt sentimente pe care nu le-am trait PARCA cand, in locul tau, se afla fratiorul tau. La fel cum nu imi amintesc sa fi simtit atat de devreme prezenta lui in burtica asa cum s-a intamplat cu tine. Prietenele imi spun:"ei, nu-ti mai amintesti tu." Posibil desi putin probabil... la cum vorbeste tatal despre mine ca am o memorie extraordinara :))...si uneori imi amintesc mai multe decat ar trebui.

Ne bucuram de fructe din plin: pepeni verzi, galbeni, pere, caise, piersici si mere cat cuprinde....de fapt, nu, merele mai rar de cand au aparut cele mentionate inainte :))) Dar nu uit cate mere, Doamne, cate mere am mancat in primul trimestru! Mancam si mereu imi era pofta de mere. :)))

Nu-mi ajunge aerul in ultima vreme si trebuie sa inspir controlat de multe ori pe zi. Iau No-Spa de 40 mp, Magneziu si Clexane in fiecare seara, toate la recomandarea medicului. In rest sunt bine...fizic; si psihic....uneori. 

O sa postez o poza foarte draga mie, facuta in urma cu cateva zile, asteptand in masina, la granita cu Bulgaria...momentul in care am si anuntat ca te am. Am mai postat eu ceva, in urma cu o luna si jumatate, dar nu cred ca a inteles toata lumea, insa asta este prima poza cu tine pe care am facut-o publica. 

Sunt mandra si recunoscatoare lui Dumnezeu pentru cum decurge aceasta perioada de maternitate, pentru copilul meu care este bine, care creste frumos si in parametrii.