A sosit momentul mult asteptat❤, nasterea prin cezariana la 39 de saptamani.Credeam ca sunt foarte pregatita psihic pentru acest moment dar, ma inselasem amarnic..Ziua de dinainte mi-am dedicat-o mie, manichiura, pedichiura, epilat, etc. , voiam sa nasc ,,ca o doamna,,😅 si am verificat ultima data bagajul pentru maternitate, unul foarte mare de altfel, pentru ca aveam sa nasc la spitalul judetean, unde nu ti se ofera nimic. Sotul chiar se amuza foarte tare, intrebandu-ma daca nu plec in vacanta cumva..🙈 Noaptea de dinainte nu am dormit deloc. La ora 7 dimineata trebuia sa ma prezint la spital pentru internare si eu m-am uitat pe tavan toata noaptea, am ras, am plans, am vorbit cu bebe in burtica, i-am povestit si lui ce avea sa se intample, asta ma linistea pe mine..Mi-a fost foarte frica, nu mai trecusem prin operatii, numai gandul ca voi fi singura in spital 3,4 zile imi dadea fiori..In dimineata de 24 martie, am luat frumos bagajul si am plecat la spital. Cat am asteptat sa mi se faca internarea, incercam sa ma calmez dar nu puteam, imi venea sa fug cat mai departe dar totusi constientizam ca nu mai este cale de intors si mi-am concentrat gandurile asupra bebelusului, dorinta de al vedea si al tine in brate, a invins frica.Mi s-a facut internarea, am fost dusa la monitorizare si in doua ore mi-a venit randul la sala. Norocul meu ca nu am stat mai mult si ca asistentele m-au luat asa repede ca nu am avut timp sa ma panichez mai tare.😅una imi punea branula, medicul anestezist ma tot intreba una alta, sincer nu mai stiu ce🙈, si tot asa. Ajunsa in sala de operatie, in cateva minute am zarit chipul doctoritei mele si gata, m-am calmat. Aveam atat de multa incredere in ea incat, au disparut fricile. De rahie, nu-mi era teama, citisem deja parerea a 100 de mamici, cum ca nu doare. In zece minute, cred, nu prea stiu exact cat a durat, aveam sa-l aud pe bebe, tipand serios😍Cu o nota de 9 si plamani sanatosi, el a fost dus la bebelusi, iar eu am asteptat cumintica sa ma coasa si sa fiu dusa in postoperator.Nu a mai durat mult, cred ca 10 minute, timp in care ma minunam de picioarele mele, care erau in aer, desi eu eram convinsa ca le tin pe masa🤣ciudata senzatie. Am stat 24 de ore in postoperator cu inca doua fete, am vorbit despre diverse, am povestit, nu ne-am plictisit deloc si eram fericita ca trecuse efectul anesteziei si nu aveam dureri mari.Ce e drept, perfuzia nu se oprea.In tot acest timp, mi l-au adus pe bebe de doua ori sa il vad..asta nu va mai pot descrie, trebuie simtita de fiecare in parte😍, iar a doua zi am fost mutata in rezerva cu bebe.
Comentarii