-
Luni, 24 Iunie 2019
De dimineata am programare pentru morfologia de trimestrul trei. Toata noaptea am dormit ingrijorata ca nu cumva sa ratez alarma si, panicoasa cum sunt inaintea fiecarui eveniment, ma trezesc din ora in ora sa verific cat mai am de dormit.
Ajuns la Maternitate, anunt doctora si o astept linistita in fata Triajului. Eram deja obisnuita de cand vin la spitalul de stat ca pentru o consultatie, astepti.
Doctora vine destul de repede spre surprinderea mea, si desi erau multe paciente care isi asteptau doctorii sa vina sa le consulte, prindem sala pentru ecografii libera.
Bucuroasa, ma instalez, dar nu apucam sa faca prea multe masuratori, ca trebuie sa intrerupem consultatia pentru a face loc urgentelor.
Bun. Imi strang lucrurile si ne mutam in cladirea unde se preiau analizele la sange, ramanand sa o anunt pe doctora cand termin, pentru a ne revedea la ecograf.
Spre dezamagirea mea, pe langa analizele de sange si frica mea de ace, a trebuit sa dau si proba pentru analiza secretiei vaginale. Momentul prelevarii a fost un ?oc, niciodata nu ma duruse atat de tare aplicarea valvelor. Oare toate gravidele au un nivel scazut la durere pe timpul sarcinii?
Dupa acest episod dureros, ma intorc la ecograf si astept. Foarte multe emotii pentru ca nu apucasem sa vad deloc pe bebe pe monitor si eram foarte curioasa daca ma incadrez in parametrii buni cu masuratorile pe artera ombilicala. Inca astept. Mai trece in jur de o ora si intru din nou in sala cu ecograful.
Surpriza, bebe e pozitionat pelvin :(
Alta surpriza, bebe sta cu spatele la lume si nu reusesc sa ii vad feti?oara. In rest, toate bune. DPN ecografic e similar cu cel calendaristic. Rinichii lui bebe, manutele, fiecare segment de la picioru?e imi sunt derulate pe ecran sa le admir in timp ce le masoara.
Din momentul in care aflu ca bebe cantareste 2009 g, ma ia o stare de fericire necontrolabila de nu imi mai pot stapani zambetul larg de pe fat. Uit si de durerea de mai devreme, si de oboseala asteptarii, nimic nu mai conteaza cand aflu ca am ditamai pepenuta care creste si se coace bine.
Plec de la spital fericita, cu bebe jucand hora pe loc in burtic, iar canicula de afara nu reuseste sa imi topeasca zambetul de pe fat pan s ajung la serviciu.
Comentarii