-
Ziceam anterior ca perioada asta cu pandemia mi-a prins bine pe de o parte, pentru ca, am stat acasa pe toata durata sarcinii.
Acum, ca sa intru mai in detaliu, practic "simptomele" mele de sarcina au aparut timpuriu, mai exact din momentul implantarii... Eu nu le-am bagat de seama, dar, citind apoi conversatiile vechi cu prietenele mele, am vazut ca din ianuarie am inceput sa am greturi ocazional si organismul meu sa refuze diferite mancaruri sau bauturi.
De la finalul lunii februarie pana in prima parte a lunii iunie, pot spune ca am trait un chin.. Eu oricum "ma lupt" de ceva ani cu niste kg in plus, acumulate din cauza unor dereglari hormonale si oricum de cand ma stiu am tinut diete, nu a fost asa un soc pentru mine sau pentru organism faptul ca nu mancam aproape nimic, dar starile de rau ma lesinau efectiv, plangeam de oftica mai mult, ca nu reuseam cu nimic sa ma fac bine. Nu am vomat efectiv de foarte multe ori, am reusit sa mananc cat de cat fructe si salate in toata perioada asta, pot spune ca am fost un mic iepuras care a trait din mere si salata verde. Nu am slabit foarte mult in perioada asta, ci vreo 5-6 kg, pe care oricum le dadeam usor mereu la orice dieta o tineam, dar nu am scazut sub pragul pe care il ating de 3-4 ani incoace, unde ramane blocat cantarul mai exact. Dar in perioada asta m-am tras dezumflat destul de mult, ca sa zic asa, gravida oricum nu puteai sa zici ca sunt (de fapt, gravida am inceput sa par abia prin saptamana 28).
De greturi am scapat undeva la 20 de saptamani, adica sa nu mai am chiar zilnic si dupa orice ...
In schimb, dupa ce am scapat de greturi, am inceput sa retin apa si sa iau in greutate inapoi, dar nu m-am umflat in alte parti, decat la burta (yeeey).
Ma rog in continuare sa nu mai iau prea multe kg, dar asta e un subiect pe care il voi discuta in alta zi.
Ce pot spune despre prima jumatate de sarcina e faptul ca a fost...horror!! Dar a fost bine ca am stat acasa si nu a trebuit sa stau inchisa prin baile de la munca si sa ma chinui pe acolo.. Nu am reusit sa ma bucur prea mult de sarcina atunci pentru ca nu m-au lasat starile de rau sa fac asta... Nu ma gandeam la bebe, nu ma gandeam la nimic mai exact, ci doar imi doream sa nu imi mai fie rau.. Ma bucur ca nu am ajuns la perfuzii, ci am reusit sa o duc pe picioare, dar ma oftica faptul ca nu exista nimic cu care sa imi treaca, macar pe moment, greata, desi incercasem orice..
Comentarii