-
Micul meu, Bondarel!
Nici nu stiu cum a trecut timpul, dar iata ca am ajuns la jumatatea timpului pe care il avem de asteptat pana sa ne intalnim pentru prima data. Azi se implinesc 20 de saptamani de cand corpul meu se pregatea sa te gazduiasca pentru aproape 9 luni si aproximativ 18 saptamani de cand te-ai cuibarit in burtica mea.
Asteptam cu nerabdare sa se intample acest lucru. Un an intreg am tot sperat sa vii in viata noastra si am asteptat, si am asteptat, si am asteptat... Si nu se intampla nimic. Apoi... La inceputul lunii iunie am aflat ca dorinta noastra se implinise. Nu am avut niciun semn ca as fi insarcinata, nu greata, nu ameteala, nu intarzieri, nimic... Doar un sentiment... O stare... Am facut testul de sarcina si am avut cea mai placuta surpriza. Saptamana urmatoare a trecut fara prea multe schimbari, dar...
Dupa inca o saptamana a urmat un torent de stari, senzatii, schimbari de dispozitie. Le-am a ut pe toate: greturi, voma, ameteli, oboseala, stari de nervozitate... Treceam de la bucurie debordanta la teama profunda, de la energie maxima la oboseala extrema (aproape ca adormeam cu capul pe birou). Stiam ca asa va fi, dar nu ma deranja. Ma bucuram ca se intampla. Atat de mult asteptasem aceste stari, asa ca efectiv nu ma deranjau.
Tu cresti mereu, te dezvolti, misti din ce in ce mai tare, te conturezi din ce in ce mai bine de la o ecografie la alta.
Din pacate, odata cu tine, se dezvolta si creste si un fibrom urias in burtica mea, ceea ce imi cauzeaza problemute destul de mari, ce ma forteaza sa stau mai mult acasa, linistita. In plus, situatia sanitara actuala cu noul virus ce face ravagii, ma sperie... Nu ne putem plimba, nu ne putem bucura de natura, dar promit ca vom recupera dupa ce vei veni pe lume. Acum important este sa fim bine amandoi si sa petrecem cele 20 de saptamani cate au mai ramas pana vei veni, in siguranta. As face orice sa te protejez si sa fii sanatos. Te iubesc, Bondarel!
Comentarii