-
Draga mămici/ viitoare mămici, va scriu pentru a împărtăși modificările pe care le-am simțit pe perioada sarcinii. Acum am 35 de săptămâni și in câteva săptămâni îl voi cunoaște pe bebe. Pana sa aflu ca sunt însărcinată, eu aveam întotdeauna ciclul menstrual întârziat in momentele de stres și așa am crezut și de aceasta data, dar s-a dovedit ca nu aceasta era cauza. Simptomele in acea perioada erau cele clasice premenstrual pentru mine precum dureri de sâni, stări de nervozitate, oboseala și dureri abdominale. După ce am aflat ca voi fi mămica primele “simptome” au fost cele emoționale, fiind un amalgam de sentimente și întrebări. Pe parcursul primului trimestru pana la prima morfologia m-am confruntat cu aproximativ 3 săptămâni de grețuri majoritatea fiind de la carne, parfum si oboseala, in acea perioada am eliminat de tot carnea din meniul zilnic si după aceea am putut consuma doar pui. Tot in aceasta perioada m-am confruntat si cu o “mini depresie” deoarece ma îngrășasem 1.3 kg in doar 6 zile. Dar totul a fost trecător deoarece după aceea am luat in greutate normal. In 35 de săptămâni de sarcina am 10 kg in plus având in vedere ce înainte de sarcina eram catalogata drept subnutrita din punct de vedere al indicelui de greutate. Dupa prima morfologie unde am aflat ca am risc de preeclampsie si legat de aceasta si risc de restricție fetală pana in 37 de săptămâni, au urmat cam 3 luni de mers la medici si de eliminat toate posibilitățile de a dezvolta preeclampsie. In trimestrul doi am avut o stare de calamitate, bineînțeles ca stările de greață de la oboseala au rămas, venind la pachet cu dureri groaznice de picioare din cauza statului foarte mult in picioare. Lucru pe care l-am rezolvat pentru o perioada destul de lunga de când stau acasă, iar dureri sunt acum doar seara când in restul zilei stau destul de mult in picioare. Pentru aceste dureri pe care eu nu le puteam suporta am fost la hematolog, dermatolog, cardiolog si medicina interna. Toți mi-au dat același răspuns ca din cauza statului foarte mult in picioare. In rest nu am avut pofte sau grețuri decât cele amintite mai sus, si pe lângă acestea in momente când stăteam in căldura destul de mare mi se făcea rău ca si o cădere de glicemie pe care o rezolvam ieșind la aer. Trimestrul trei a venit cu o groaza de modificări emoționale și o nerăbdare de a cunoaște puiul. In aceasta perioada ma confrunt cu umflarea mâinilor și picioarelor de la retenția de apa, crampe musculare la picioare, oboseala deoarece nu pot dormi o noapte întreaga și din aceasta cauza dorm și ziua, dureri de coccis când stau foarte mult in poziție sezand sau pe scaune foarte dure. In rest bine cunoscute vizite la medic care au început sa fie tot mai dese.
Comentarii