-
Au trecut doar 2 saptamani de la control. Ca oricine in ziua de Pasti, am zis sa petrecem si noi, cu familia. Si daca tot era prielnica vremea, am zis sa mergem la padure, un picnic, un gratar, o gluma, o vorba. Toate bune si frumoase. Toata lumea se simtea bine. Cand deodata ma schimb la fata. Dupa un scurt drum de eliberare in natura, ma intorc o cu totul alta persoana. Imi trag sotul deoparte si ii spun patania, o sun si pe mama, panicata ca nu stiam ce sa fac. Ca o surpriza sa imi strice ziua, ma trezesc cu o pata de rosu-inchis pe lenjerie. Stiam ca sa sun la cabinet era in zadar in acea zi. Astept pana macar a doua zi. Incerc sa ma calmez si urmaresc sa vad daca mai apare ceva. A doua zi sun la cabinet, minunat, doctorul era in concediu. Dar spre bucuria mea fac rost de numarul lui personal si ii dau un mesaj cu cele intamplate. Ulterior ma suna dansul si facem o programare pentru o vizita la maternitate, dar mai aveam de asteptat cam 2 zile.
La maternitate doctorul deja imi pregatise salonul sa ma interneze, se astepta la ce e mai rau. Dar bucurie, n-a fost nimic grav. Bebe era bine, ba chiar i-am auzit pentru prima data si bataile inimii, aveam deja 8 saptamani si 1.59cm . Ca forma deja incepea sa capete contur, se distingea capul de corp. Iar inimioara alerta, 187.50 bpm. Am refuzat internarea pe motiv ca nu mai aveam sangerari din ziua aceea si nici dureri si ca era totul bine cu bebe. Si urma sa ne vedem iar la controlul de 12 saptamani care, citez:
-E unul foarte important si nu trebuie sarit.
Comentarii