-
Bună, mămici!
Astăzi vreau să vă povestesc despre momentul în care tati a aflat despre bebe.
7 luni la rand am încercat sa rămân însărcinată, în fiecare lună îmi întârzia menstruația, iar dupa câteva zile de întârziere făceam teste ...însă de fiecare data rămâneam dezamăgită.
Însă, în luna iulie, îmi întârziate menstruația deja mai bine de 10 zile. Tocmai ne întorsesem dintr-o vacanță, iar când am ajuns la noi în oraș i-am spus soțului sa oprească la o farmacie sa îmi iau un test de sarcina. El era sceptic ...a spus totuși sa mai asteotam câteva zile ,sa nu rămânem din noi dezamăgiți. Eu nu și nu ....l-am convins ,am luat test de sarcina și am mers acasă, spunandu-i ca voi face dimineața testul. Cum am intrat pe ușa eu am mers direct la baie și nu m-am putut abține, simțeam ca de data asta chiar e ceva. Astfel ca am făcut imediat testul de sarcina. Ma uitam la el cum se umezea tot testul, si o data cu asta s-a arătat linia de control apoi imediat linia a doua, cea de sarcină. Am sărit imediat din baie cu testul în mana, bucuroasa tare ca a fost asa cum am simțit de data asta. Soțului nu ii venea sa creadă, m-a luat în brate pe mine și pe băiețelul nostru și ne-a îmbrățișat tare tare.
Ne-am bucurat enorm și am început sa ne sunam familia sa anunțăm marea veste.
Pe curând!
Comentarii